Sport

Baschetbalistele Universității Cluj, învinse de Sepsi Sf. Gheorghe

Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de campioana en-titre, Sepsi Sf. Gheorghe, cu scorul de 72-68 (40-35), şi conduce cu 2-1 la general în finala Ligii Naţionale. Câștigătoarea se decide mâine.

"Încerc să găsesc un răspuns care a fost vizibil din prima secundă. La capitolul organizarea jocului și la capitolul conducător de joc. Cred că înțelegeți ce înseamnă lipsa unui conducător de joc. Nici măcar cel de rezervă nu îl avem. Noi încercam să găsim soluții împotriva unei echipe cu cea mai bună apărare. Nu am reușit de foarte multe ori astăzi, dar am reușit la final totuși să ne apropiem și dacă eram un pic mai lucizi, spre final, dacă nu ne-am fi grăbit în câteva atacuri, poate am fi învins meciul, poate nu. În orice caz, eu pot doar să-mi felicit jucătoarele pentru faptul că au rezistat foarte bine într-o sală plină, mare parte dintre ele pentru prima dată într-o finală și cu toate neajunsurile, nu am fost atât de departe, asta nu înseamnă că victoria celor de la Sfântu Gheorghe nu este meritată", a spus antrenorul Dragan Petricevici.

Petricevici a mai spus că are încredere în jucătoarele sale, care "s-au autodepășit astăzi".


"Mâine este o altă zi și mâine este un alt meci. Am încredere în potențialul acestei echipe, sunt obosite, s-au autodepășit în mai multe momente astăzi, eu sunt convins că vor găsi suficientă energie să lupte. Atmosfera a fost atât de frumoasă încât doresc să nu o uit și doresc să o mai văd și cred că prin asta am spus tot. Cred că trebuie să muncim în continuare, cu tot spiritul pe care l-am arătat pe teren, să aducem acest public în sală și pe parcursul sezonului, nu doar în meciul din finală. Mulțumesc publicului și sper să ne vedem în același număr și mâine. Acum trebuie să arătăm dacă comunitatea clujeană înțelege ce înseamnă lupta pentru titlu sau nu. După părerea mea, fără să pot să promit că vom învinge mâine, cred că ar trebui să fie și mai multă lume.  Și dacă nu va fi la fel de plin, dacă unii au pierdut speranța după meciul de astăzi, eu le mulțumesc că au fost astăzi aici și sper ca pe viitor vor mai veni. Astăzi, toți au fost minunați", a mai declarat la finalul meciului antrenorul Dragan Petricevici.

De cealaltă parte, antrenorul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe spune că echipa sa este pregătită să câștige și mâine.


"O să atacăm campionatul mâine. Suntem pregătiți fizic, psihic, e greu să spun ce se va întâmpla mâine, dar cred că suntem pregătiți mâine să luptăm ca astăzi. Jocul a fost greu. Toți jucătorii noștri au dat totul pe teren. Atmosfera a fost grozavă, este un punct grozav pentru baschetul românesc", a precizat Zoran Mikes, antrenorul celor de la Sepsi.

"A trebuit să venim aici și să fim agresive. Comunicăm bine împreună. Vom încerca să rămânem agresive dacă asta ne va aduce puncte. Dacă mâine vom juca cum am făcut-o astăzi, vom câștiga. Nu am simțit presiunea fanilor clujeni, când joc nu prea aud ce se întâmplă în afara terenului" a declarat jucătoarea celor de la Sepsi, Janessa Jeffery.


La meci au asistat un număr record de spectatori, peste 2000.

După 14 ani, o finală a campionatului feminin de baschet în „Horia Demian”


După o lungă perioadă, mai exact paisprezece ani, clujenii au avut șansa să fie martori la o nouă finală a campionatului feminin din sportul cu mingea la coș.

Ultima oară când Sala Sporturilor „Horia Demian” a găzduit o partidă din finala întrecerii interne a fost în 2003, atunci când ”studentele” au întâlnit formația din Târgoviște, cea care avea să își adjudece trofeul. Un amănunt interesant este acela că pe banca tehnică a trupei din Dâmbovița se afla atunci Dragan Petricevic, actualul antrenor al echipei din Cluj.


Raluca Sas

abonare newsletter