Sport

Victorie la limită pentru baschetbaliștii clujeni de la U-BT

Echipa U-Banca Transilvania a trecut la limită de BC Timișoara, scor 73-71, în prima manșă a optimilor Cupei României.


Pentru U-Banca Transilvania au marcat: Hargrove 17 (2 rec., 1 p.d.), Barnette 14 (8 rec., 1 p.d.), Cuic 13 (5 rec., 8 p.d.), Silvășan 7 (1 rec., 3 p.d.), Lalovic 6 (4 rec.), Baciu 6 (3 rec.), Mandache 5 (3 rec., 1 p.d.), Jucan 4 (3 rec.), Medvedj 1 (3 rec.), Southall (5 rec.).

Branko Cuic, unul dintre jucătorii echipei U-Banca transilvani, a declarat că doar atitudinea jucătorilor a permis victoria în acest meci. „Este un meci de cupă, deci este un meci cu opt sferturi. Pot să zic că este o victorie de moral. Am arătat astăzi două reprize diferite, în primul rând în ceea ce privește atitudinea. Nu contează că a intrat mingea sau nu până la pauză, dar nu se poate să deschidem meciul cu o asemenea atitudine. Doar atitudinea ne-a facut să câștigăm acest meci. Suntem destul de experimentați ca să nu ne mai uitam pe tabelă, sunt două puncte la pauza acestui meci și atât”, a declarat Cuic după meci.


Antrenorul principal al echipei clujene a declarat după meci că a fost un meci greu dar că și meciul retur de miercuri va trebui să-l câștige. „Încă de la început am știut că o să fie un meci foarte greu, ne așteptam de la echipa Timișoarei să joace foarte bine, știam că are jucători foarte experimentați. Nu ne-am regăsit în primele două sferturi, însă după pauză a fost un pic de schimbare în atitudinea jucătorilor, ne-am apărat ceva mai agresiv. Misiunea e la fel de grea la Timișoara, era la fel de grea și dacă aveam zece puncte. Oricum, trebuie să mergem la Timișoara să câștigăm”, a declarat Dorin Pintea.

Meciul retur se disputa miercuri, la Timișoara, cu începere de la ora 17.

Ultimele Stiri
abonare newsletter