Sănătate

Certificatul COVID, valabil un an pentru cei vaccinați. Cât timp e valabil pentru cei trecuți prin boală?

Certificatul COVID-19 va fi valabil timp de un an pentru persoanele care s-au vaccinat. Acesta se poate obține în mai puțin de 10 pași.

 

 


Portalul web de pe care cetăţenii români sau străini îşi pot genera certificatele digitale UE privind COVID este disponibil începând de joi.

 


Specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvern.

Până la jumătatea lunii august, certificatul digital va putea fi folosit în paralel cu adeverinţa de vaccinare. În cazul celor care s-au vaccinat, certificatul este valabil un an, iar pentru cei care au avut Covid 180 de zile, scrie stirileprotv.ro.


Poți obține certificatul în mai puțin de 10 pași

Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranţă pe timpul pandemiei de COVID-19 vor avea la dispoziţie, începând de joi, platforma https://certificat-covid.gov.ro.

Interfaţa aplicaţiei este intuitivă, iar în mai puţin de 10 paşi poate fi obţinut certificatul:


1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.
2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei.
3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.
4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.
5. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate introduc: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit. Cetăţenii străini selectează opţiunea „Paşaport/Act de identitate” şi completează câmpurile care cuprind: „Ţara care a emis paşaportul”, numărul „paşaportului sau al cărţii de identitate”, iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.
6. În funcţie de categorie, se completează:

- Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.
- Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.
- Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
- Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.
- Ulterior, în secţiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.


Câteva precizări importante:

- Certificatul este gratuit.
- În cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinţilor.
- Timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde până la o oră, în funcţie de numărul de solicitări.
- În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail.
- La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate - prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format pdf, a documentului, care se poate tipări.

Pentru suport în emiterea certificatelor sau obţinerea altor informaţii privind utilizarea lor, a fost operaţionalizat un Call Center la numărul de telefon 021.414.44.25. De asemenea, certificatul poate fi obţinut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia îşi are domiciliul persoana, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

În situaţiile în care apar inadvertenţe între informaţiile completate de o persoană şi cele înregistrate în bazele de date conectate cu platforma https://certificat-covid.gov.ro trebuie realizate corecţii de date. De aceea, solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puţin 12 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de test efectuat - rapid sau PCR.

STS reaminteşte că certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecţiune sau deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică.

Pentru generarea certificatelor, sistemul informatic preia datele necesare din Registrul Electronic Naţional de Vaccinări pentru persoanele care s-au vaccinat şi din Aplicaţia Corona-Forms pentru persoanele care au fost testate şi au un rezultat negativ sau un rezultat pozitiv, dar s-au recuperat după COVID-19. Certificatele includ un cod QR care va conţine o semnătură digitală, astfel încât, la citirea acestuia, să poată fi verificată autenticitatea, integritatea şi validitatea documentului. Semnătura digitală este pusă la dispoziţie de STS, astfel încât cetăţenii nu au nevoie de o semnătură digitală proprie.

Pentru verificarea, la intrarea în ţară, a codurilor QR de pe certificatele digitale, STS a distribuit către Poliţia de Frontieră echipamentele necesare: 271 de scannere mobile şi 271 de telefoane mobile smart, care au instalată aplicaţia „CoronaScan”. La intrarea în orice stat membru al Uniunii Europene, certificatul poate fi prezentat atât în format digital, pe un dispozitiv mobil, cât şi tipărit pe hârtie.

Au fost implementate măsuri de securitate cibernetică la nivelul sistemelor informatice.

CITEȘTE ȘI:

E OFICIAL! Românii vor avea certificat verde. Cum poate fi obținut?

 

Boc susține certificatul de vaccinare anti-COVID: „Dacă îl ai, poți să stai în unele locuri fără mască”

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter