Sănătate

Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj, răspuns pentru ministrul Sănătății: „Problemele de securitate la incendiu rămân”

Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca a răspuns la afirmațiile făcute de ministrul Sănătății Ioana Mihăilă, la conferința de presă organizată în urma protestului medicilor și angajaților instituției.

 

 


În urma protestului ICUTR, ministrul Sănătății a susținut o conferința de presă pentru a face câteva clarificări. Angajații Institutului de Urologie și Transplant Renal au răspuns și ei, ulterior, la afirmațiile Ioanei Mihăilă. 

 


Colectivul ICUTR a făcut câteva clarificări. A susținut că problema securității în muncă și la incendiu nu va fi rezolvată prin comasarea institutului cu Spitalul Județean din Cluj. 

Totodată, ICUTR susține că vrea să evite dubla decontare în cazul personalului medical care este implicat doar în activitatea de transplant și că și-ar dori ca decontarea să fie realizată doar prin programul de transplant, nu din fondurile CNAS. 


ICUTR, răspuns pentru ministrul Sănătății

Ca urmare a conferinței de presă susținută de doamna ministru Mihăilă Ioana, ICUTR a adus următoarele clarificări:

- Legat de afirmația privind suplimentarea cu 30.000 de lei a contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate începând cu luna iunie, facem următoarea precizare că în cursul anului 2020, ICUTR a avut diminuată cu 30.000 de lei, lunar, valoarea acestui contract.


- Privitor la așa numita dublă decontare, am solicitat ca plata personalului medical implicat doar în activitatea de transplant, să fie realizată din fondurile programului de transplant și nu din fondurile CNAS așa cum se întâmplă în prezent. În fapt am cerut tocmai evitarea dublei decontări.

- Privitor la reacreditarea activității de transplant într-o ipotetică nouă structură, menționăm ca de la momentul constituirii dosarului complet, sunt necesare minim 90 de zile pentru obținerea reacreditării precum și reluarea procedurilor de reacreditare europeană a laboratorului de imunologie, indispensabilă pentru acreditarea activității de transplant.


- Comasarea ICUTR cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, nu rezolvă problema spațiului, noua structură rămânând în exact același spațiu, cu exact aceleași probleme de securitate la incendiu.

- Așa numita creștere a valorii contractului cu CAS este rezultatul creșterii indicatorilor de performanță față de anul 2018: ICM de la 1,55 la 1,73, DMS de la 4,5 zile pe spitalizare la 3 zile pe spitalizare. ICUTR ar fi putut beneficia de această majorare a fondurilor încă din anul 2019, fapt care nu s-a întamplat din motive care țin de ordonatorii de credite. ICUTR nu a beneficiat de sumele la care ar fi fost îndreptățit în cursul ultimilor doi ani. Din acest motiv, am făcut demersurile cuvenite pentru a solicita în mod legal compensarea acestui deficit care nu ne este imputabil.

- Legat de afirmația că utlizarea în comun a laboratoarelor ar fi benefică, vă precizăm urmatoarele: institutul deține laborator de imunologie acreditat european, esențial activității de transplant, care realizează și analize biochimice în regie proprie. În mod excepțional, pe baza unor contracte de prestări servicii, ICUTR efectuează analize în mai multe unități sanitare.

- Legat de lipsa de colaborare între cele două instituții, precizam că ICUTR a formulat obiecțiuni la protocolul de colaborare privind securitatea în muncă și la incendiu. Până în prezent, nu am primit nici un răspuns din partea Spitalului Clinic Județean. De asemenea, ICUTR a solicitat, tocmai în ideea de a exista o colaborare între cele două instituții, instituirea în comun a Serviciului Privat de Securitate la Incendiu, conform OMAI 75/2019. Am primit un acord de principiu pe această problemă. Aceste aspecte demonstrează colaborarea existentă între cele două instituții.

- Referitor la evacuarea pacientilor în caz de incendiu, acea comunicare cu secția Chirurgie II se realizează prin intermendiul unei uși care se deschide automat în caz de declanșare a alarmei la incendiu. Din acest punct de vedere, comasarea celor două instituții va lăsa ICUTR în exact aceeași locație, fără a rezolva problemele de fond, relocarea în noul Centru integrat de Transplant fiind singura soluție viabilă.

Din toate cele expuse, având în vedere că ICUTR este perfect sustenabil financiar, pe baza indicilor de performanță și fără arierate în acest moment, așa cum a recunoscut și doamna ministru, nu am identificat nici un motiv de oportunitate privind comasarea propusă, a transmis colectivul ICUTR. 

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. PROTEST împotriva desființării Institutului de Urologie și Transplant Renal Cluj. Medicii ies în stradă

 

abonare newsletter