Sănătate

O palmă pentru Cluj. Oficial, Spitalul Regional de Urgență nu se construiește prea curând

Despre Spitalul Regional de Urgență de la Cluj politicienii vorbesc încă din 2004 și cu atât au rămas, cu vorba.

După ce a pierdut bani şi timp cu elaborarea proiectului pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, după ce a anunțat aprobarea studiilor de fezabilitate, Ministerul Sănătății s-a răzgândit. Potrivit documentelor, investiția ar fi trebuit finalizată în 2026, altfel ministerul ar pierde terenul din Florești. Acum, oficialii de la București au cerut Consiliului Județean să modifice termenul de implementare a investiției.

Consiliul Județean Cluj a aprobat în noiembrie 2016 transferul terenului (în suprafață de 143.064 mp) situat în Florești pe strada Avram Iancu din domeniul public al județului Cluj în domeniul public al statului român cu scopul realizării Spitalului Regional de Urgență Cluj.


Hotărârea prevedea, printre altele, că dacă în termen de 10 ani nu se finalizează obiectivul de investiții (n.red. Spitalul Regional de Urgență) imobilul revine de drept în domeniul public al județului Cluj şi în administrarea Consiliului Județean.

Acum, Consiliul Județean a primit o adresă de la Ministerul Sănătății care îi cere să modifice hotărârea și implicit termenul de implementare a investiției.


Potrivit modificării, dacă în termen de 10 ani nu se încep lucrările la  obiectivul de investiții imobilul transmis revine în domeniul public al județului Cluj şi în administrarea Consiliului Județean.

În luna august, un comunicat al Ministerului Sănătății anunța cu surle și trâmbițe că „pentru Spitalul Regional Cluj a fost realizat studiul de fezabilitate, a fost obţinut Acordul de Mediu şi sunt finalizaţi indicatorii tehnico-economici care vor fi aprobaţi la sfârşitul lunii august în Guvern, urmând ca în luna octombrie să fie depusă cererea de finanţare şi pentru acest spital la Comisia Europeană”.


În luna aprilie, ministrul sănătății, Sorina Pintea, declara, că în opinia sa, este un termen „optimist” anul 2024 indicat de consultanți ca an în care ar putea fi gata spitalele regionale.

Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, a refuzat să avanseze un orizont de timp pentru finalizarea spitalelor regionale de urgență, spunând că lucrările ar putea începe la începutul anului 2021.


De altfel, și fostul premier Victor Ponta a susținut că Spitalul Regional de la Cluj nu va porni până în 2020 pentru că ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a cerut ca banii să se mute pentru următorul exerciţiu financiar 2021-2027.

Anul trecut, Consiliul Județean Cluj a cerut înlocuirea Ministerului Sănătății ca autoritate eligibilă pentru depunerea proiectului Spitalului Regional de Urgență cu județul Cluj pentru atragerea banilor europeni, dar s-a lovit de refuzul ministrului Sănătății, Sorina Pintea. În acest sens, Alin Tișe, a transmis Comisiei Europene o adresă oficială prin care solicită preluarea de către forul administrativ județean a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență de la Cluj, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.


Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, dacă va fi construit vreodată, ar urma să fie pe un teren de 14 hectare în comuna Floreşti, de lângă Cluj-Napoca. Iniţial, Consiliul Judeţean Cluj a identificat un teren pentru acest spital în zona Câmpeneşti, aparţinând comunei Apahida, situată în estul municipiului Cluj-Napoca, dar proiectul nu a fost prins la finanţare din partea Guvernului, valoarea fiind estimată la 150 de milioane de euro.

După 2008, când s-a schimbat conducerea CJ Cluj, noul preşedinte al instituţiei Alin Tişe (PDL) a schimbat şi amplasamentul spitalului, în comuna Floreşti, situată în vestul municipiului Cluj-Napoca, dar lipsa finanţării guvernamentale a împiedicat şi de această dată începerea construirii Spitalului Regional de Urgenţă.

Spitalul Regional de Urgenţă Cluj ar urma să aibă 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter