Sănătate

Ministrul Sănătăţii, vizite inopinate la UPU şi Spitalul de Ortopedie din Cluj-Napoca. “Imagini dezolante, lipsă de organizare şi mizerie”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat inopinat, sâmbătă seara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie.

“Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulți pacienți care așteptau să fie transportați  cu ambulanța în secțiile în care urmau să fie investigați. Dat fiind că vorbim despre  gestionarea urgențelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanță proprie care să asigure transportul pacienților care necesită investigații în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanță Cluj  poate asigura transportul acestora într-o secție în alta”, a transmis Pintea.

Ministrul Sănătăţii susţine că în secția de ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesită intervenții chirurgicale sunt transferate în alte spitale.


“De asemenea, imaginea pe care pacienții o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizita  demna să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală”, a mai spus aceasta.

Atac la Tişe şi Consiliul Judeţean Cluj

Pintea mai spune că ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, “însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță”.


„Este nevoie de fonduri care să asigure condițiile desfășurării actului medical,  iar acestea trebuie finanțate de către  Consiliul Județean, care este proprietarul clădirii în care funcţionează spitalul. Este necesară o mai bună colaborare a autorităților locale și județene cu Ministerul Sănătății și am solicitat acest lucru în repetate rânduri, inclusiv pentru construcția Spitalului Regional din Cluj. Studiul de fezabilitate și studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalului Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca după finalizarea lor să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană. Spitalul Regional Cluj va fi o unitate medicala de elită care va  deservi pacienții din județele din regiunea de Nord-Vest a României”, mai spune Pintea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter