Politică

„Când pleacă un investitor, plâng, când vine, mă bucur”

<p />Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, spune că orice plecare din România a vreunei firme străine este dureroasă, dar precizează că există alte companii care vor să investească şi care sunt ajutate de stat.

Ialomiţianu a declarat ieri, la Cluj-Napoca, că în acest an a semnat 14 astfel de acorduri de ajutoare, în valoare de 256 milioane de euro, pentru firme româneşti şi străine, care investesc în total peste un miliard de euro şi care creează peste 1.000 de locuri de muncă.

„Ca ministru de Finanţe, când pleacă un investitor, plâng, când vine un investitor, mă bucur. (...) Am semnat anul acesta 14 acorduri de finanţare de ajutor de stat; sunt şi firme din România şi din străinătate. Şi avem în lucru aproape 20 de cereri şi trebuie să le rezolvăm rapid”, a precizat Ialomiţianu. Ministrul Finanţelor a adăugat că „sunt investitori străini care vin, au fost la Ministerul de Finanţe, au fost şi la Ministerul Economiei” şi că în acest fel nu se poate vorbi că „investitorii străini fug de România”. Ministrul a răspuns astfel la o întrebare privind implicaţiile plecării Nokia din Cluj. Vă reamintim că grupul finlandez Nokia a anunţat recent că va închide fabrica de la Jucu, mutând producţia în Asia, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă. Procedurile de închidere a fabricii vor fi derulate până la sfârşitul acestui an, iar angajaţii fabricii de la Jucu vor fi plătiţi până în martie 2012.

abonare newsletter