Politică

Deputat din Turda, fost PSD, a trecut la PNL

Deputatul Cristina Burciu şi-a anunţat trecerea de la PSD la PNL şi afilierea la grupul parlamentar liberal

Deputatul PSD Cristina Burciu a trecut miercuri la grupul parlamentar al PNL, după ce la sfârşitul lunii octombrie anunţase că va vota învestirea Guvernului Orban, pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate.

„Subsemnata Burciu Cristina, prin prezenta că aduc la cunoştiinţă faptul că, începând cu data de 4 decembrie 2019, îmi încetez activitatea în calitate de deputat al Grupului parlamentar al PSD şi voi activa în Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal”, se arată în informarea trimisă conducerii Camerei Deputaţilor de Cristina Burciu.


Preşedintele PSD Cluj, Liviu Alexa, a reacţionat la anunţul făcut de Burciu spunând că aceasta a înşelat încrederea şi votul clujenilor, cu ajutorul cărora a ajuns în Parlament.

"Sunt în acest moment la discuții cu o parte importantă din primarii PSD ai județului si am un singur mesaj pentru doamna Burciu: Să vă fie rușine pentru voturile pe care le-ați înșelat prin această trădare fiindcă în parlament nu ați ajuns decât cu ajutorul PSD și cu ajutorul celor care au muncit pentru aceste voturi", a declarat Liviu Alexa.


Cristina Burciu a anunţat la sfârşitul lunii octombrie că va vota Guvernul Orban, pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate. În urma votului, deputata a fost exclusă din partid, în CEx-ul PSD.

„Dincolo de culoarea politică a unui parlamentar, obiectivul oricărui ales este acela de a se asigura că acţiunile sale politice generează efecte pozitive pentru cetăţeni, şi nu invers. Vreau ca România să intre într-o zonă de stabilitate, vreau să nu fie pusă în pericol plata salariilor la finalul anului, pentru care e necesară rectificarea bugetară, vreau ca ratele bancare ale românilor să se menţină la un nivel rezonabil şi cursul de schimb să rămână în echilibru, vreau ca România să aibă buget de stat pentru anul viitor. Toate aceste lucruri nu se pot petrece câtă vreme România nu are un Guvern în funcţie", a scris Burciu pe Facebook.


„Am decis să susţin învestirea în funcţie a Guvernului propus de Ludovic Orban, pentru că România nu îşi poate permite să intre într-o criză guvernamentală. Un astfel de caz ar însemna ca situaţia fiecărui român să fie afectată de instabilitatea generată de neînvestirea unui nou Guvern", a mai anunţat ea.

Vechii „pesediști” clujeni, îndepărtați de noua conducere


Vă reamintim că, la mijlocul lunii septembrie, liderii PSD, întruniți în ședința Comitetului Executiv, au luat decizia de a-l schimba din funcție pe deputatul clujean Horia Nasra, cel care conducea, ca președinte interimar, PSD Cluj. De atunci, parlamentarul este în conflict continuu cu înlocuitorul său, Liviu Alexa, părăsind chiar „barca” social-democrată pentru câteva zile în favoarea formațiunii conduse de Victor Ponta, Pro România.

La sfârșitul lunii septembrie, un alt fost preşedinte al PSD Cluj, Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi din Consiliul Județean Cluj, a demisionat din PSD şi s-a înscris în Pro România. El a fost urmat ulterior de Horia Nasra și deputatul Cornel Itu, care au revenit peste doar câteva zile în „vechiul” partid. Mai puțin norocoasă a fost Cristina Burciu, exclusă din PSD pentru că a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.


Mai departe, surse din PSD susțin că primarul Cristian Matei a fost exclus tocmai din cauza deputatului Cristina Burciu, și ea din zona Turda, care a votat ulterior și pentru învestirea Guvernului Orban. „Trebuia dat un semnal că se face curățenie la Turda”, susțin vocile din interiorul partidului. În altă ordine de idei, Primăria Turda, sub conducerea lui Cristian Matei, a semnat în ultima perioadă 13 contracte mari de finanțare din fonduri europene pentru proiecte care se află deja în implementare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter