Politică

PSD Cluj, atac la Alin Tişe: „Incompetenţă de Cartea Recordurilor. Vă veţi da demisia?”

Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, susţine că în cazul finalizării Centrului de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) vorbim de o „incompetenţă de Cartea Recordurilor” şi îi cere demisia lui Alin Tişe în cazul în care proiectul nu va fi funcţional în acest an.

Proiectul „Centrul de Management Integrat al Deşeurilor” este cel mai răsunător eşec al Executivului Consiliului Judeţean Cluj din ultimii şapte-opt ani, spune deputatul PSD. Prelungirea anuală a termenului de finalizare, pierderea a milioane de euro și acuzaţiile procurorilor anticorupţie, conform cărora, bugetul județului Cluj a fost prejudiciat cu peste 13 milioane de lei, din cauza funcționarilor publici din echipa de implementare a proiectului sunt printre motivele invocate de social-democrați.

„Alin Tişe (PNL), Horea Uioreanu (PNL), Mihai Seplecan (PNL), Vákár István (UDMR), apoi iar Alin Tişe (PNL), au promis anual finalizarea proiectului, cea mai recentă declaraţie fiind a lui Alin Tişe, care în 2018 anunţa: «În sfârşit, Centrul de Deşeuri intră în linie dreaptă, în sensul că lucrările pe care le-am făcut în acest an sunt consistente şi ne dau speraţă că anul 2018 va fi anul în care acest Centru de Deşeuri va fi, în sfârşit, terminat. Îmi pot asuma astăzi o promisiune că anul 2018 va fi anul în care acest centru va fi dat în funcţiune clujenilor, respectiv pentru toate primăriile»”, reamintește Horia Nasra.


Nasra așteaptă demisia lui Tișe

„Pentru bâlbâielile proiectului, în primul rând responsabil este Alin Tişe, care în două rânduri a condus instituţia, alături de majoritatea PD-L, apoi PNL. Situaţia depozitării deşeurilor din Cluj este una critică, nefinalizarea CMID la timp, generând munţi de gunoaie şi punând în pericol sănătatea clujenilor, prin urmare, îi solicit lui Alin Tişe să răspundă SINCER la următoarele întrebări: 1. Când va fi finalizat proiectul CMID – anul şi luna finalizării? 2. În cazul în care proiectul nu este finalizat şi functional în 2019, vă veţi da demisia?”, se întreabă deputatul PSD.

Vă reamintim că, în luna aprilie, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a trecut în revistă „peripețiile” de la Centrul de Deșeuri care au dus la întârzieri de 8 ani de zile în inaugurarea obiectivului. Tișe spunea că, dacă nu apare un „meteorit sau un deal alunecat”, o parte din lucrări vor fi inaugurate în septembrie. Nicio vorbă însă de faptul că investiția a crescut de mai bine de patru ori.


CMID, de patru ori valoarea inițială

Cu toate acestea, proiectul CMID este pe butuci, dar Consiliul Județean se încăpățânează să pompeze în continuare bani. Spre sfârșitul lunii martie, conducerea CJ Cluj a plătit peste 20.000 de euro unei firme pentru consultanță tehnică, asta după ce la începutul lunii respective instituția a mai plătit peste 56.000 de euro din banii clujenilor tot pe niște „servicii” de consultanţă.

Astfel, faimoasa investiţie a Consiliului Judeţean Cluj, nu pare că va fi inaugurat prea curând, cu toate că au trecut deja opt ani de la debutul proiectului. Obiectivul – în prezent o ruină – a ajuns să coste 101 milioane de euro, de patru ori! valoarea iniţială, şi încă înghite bani.

abonare newsletter