Politică

Deputatul Mircia Giurgiu cere bani pentru statuia lui Mihai Viteazu

<p />Deputatul independent Mircia Giurgiu va solicita Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional introducerea statuii lui Mihai Viteazu pe lista monumentelor istorice pentru a putea fi alocate fonduri pentru restaurarea statuii.

Statuia aflată în piaţa cu acelaşi nume s-a degradat în ultimii ani, cele mai vizibile urme ale degradării fiind pe soclul care o susţine. „Am solicitat fonduri de la Ministerul Culturii pentru restaurarea statuii, dar ei spun că nu pot să aloce bani pentru că nu este trecută pe lista monumentelor istorice”, a declarat Giurgiu. El a mai spus că va pune în vedere Primăriei Cluj-Napoca şi Consiliului Judeţean Cluj posibilitatea alocării de fonduri pentru repararea statuii. Aceasta a fost dezvelită la sfârşitul anului 1976.

Vă reamintim că cea mai recentă restaurare a unei statui din oraş a fost cea a grupului statuar Matei Corvin, care a fost “în lucru” timp de un an. Lucrările la grupul statuar Matei Corvin au costat aproape 800.000 de euro, bani suportaţi în proporţie egală de guvernele României şi Ungariei. Inaugurarea grupului statuar renovat a avut loc în luna aprilie, când au participat peste 1.000 de persoane, printre aceştia fiind şi vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt, ministrul Resurselor Naţionale din Ungaria, Rethelyi Miklos, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România, Kelemen Hunor, primarul Sorin Apostu.     G.D.

abonare newsletter