monitorulcj.ro Menu

Politică

Bătălie politică pe banii care se împart primăriilor. Consilierii județeni PNL și PSD se acuză reciproc

Consilierii județeni ai PSD și PNL s-au certat miercuri în ședință la proiectul de hotărâre privind împărțirea banilor din impozitul de venit pe unități administrativ-teritoriale.

Startul l-a dat miercuri dimineață președintele PSD Cluj Horia Nasra care a acuzat executivul Consiliului Judeţean Cluj, consilierii judeţeni liberali şi liderii PNL Cluj că îşi bat joc de banii contribuabililor clujeni, după nominalizarea sumelor din impozitul pe venit pe unități administrativ-teritoriale, singurul criteriu pentru împărţirea lor fiind carnetul de partid.

“Este vizibil pentru orice clujean de bună credinţă, că acolo unde PSD sau alt partid din opoziţie are primari, fondurile sunt aproximativ înjumătăţite. Nu ştim unde s-au tranşat banii clujenilor, poate la sediul PNL Cluj, poate în blocul de pe strada Ploieşti, însă cu siguranţă ştim că aceste sume nu pot ascunde incapacitatea cronică a Consiliului Judeţean Cluj de a rezolva marile probleme ale Clujului, generate de incompetenţa şi corupţia din jurul liderilor PNL Cluj, din ultimii zece ani”, a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Consilierii județeni PSD s-au plâns de faptul că proiectul de hotărâre nu a fost postat pe site-ul Consiliului Județean cu 5 zile înainte de dezbateri, așa cum prevede legea.

 “Acest material, acest referat de aprobare, l-am primit doar aseară în condițiile în care era important și am discutat de atâtea ori să îl avem cu 5 zile înainte. Noi am tot discutat de fiecare dată cum alocăm aceste sume de bani și în final i-am împărțit tot fără să ținem cont nici de populație, nici de suprafață, nici de proiecte, fără să ținem cont de niște criterii pe care cu toții le-am stabilit când s-au alocat niște sume primăriilor. Vă dau câteva exemple. Există câteva situații care mi se par cel puțin ciudate, adică populații mult mai mari, sume mult mai mici: Câmpia Turzii cu 1,4 milioane lei, Dej cu 895.000 de lei, Huedin 1,5 milioane lei cu Turda 895.000 de lei sau comuna Baciu care știm cât e de mare cu 425.000 lei raportat la comuna Bonțida cu 819.000 lei sau Băișoara cu 719.000 lei. Cred că nu suntem în stare să găsim niște criterii de împărțire corectă ținând cont de populație, proiecte, problemele pe care ei le au, în așa fel încât unele comune sunt avantajate, alte dezavantajate”, a spus Valentin Cuibus (PSD).

Și consilierul județean Vasile Sălătioan (PSD) i-a bătut obrazul președintelui Consiliului Județean Alin Tișe.

“Există primării cu primari PSD care sunt lăsate să ducă greul. Nu este normal. Ați promis (n.red. către Alin Tișe) că vom sta la masă și vom discuta. Nu s-a întâmplat. Proiectul vine târziu. Nu este normal modul în care s-au împărțit banii. Nu e corect. Treceți și de cealaltă parte a fileului și să vă gândiți cum o să discutați și interacționați cu cetățenii din comunitățile care astăzi beneficiază de sume mai mici cu 50% comparativ cu altele. Este foarte mare diferența. Susținem proiectele de dezvoltare”, a spus Sălătioan.

“Dacă luăm în calcul greutatea cu care primarii noștri, ai PNL, au obținut finanțări de la Ministerul Dezvoltării pentru proiectele pe care ei le-au promovat, discuția se mută la noi. Primarii noștri au obținut mult mai greu finanțări pentru proiectele pe care le-au depus la Ministerul Dezvoltării. Și atunci nu cred că este cazul să invocăm criteriul politic. Este în dezavantajul dumneavoastră total. aceste sume echilibrează puțin nedreptatea care se face la nivel național primarilor după culoarea galbenă”, a replicat și Dorel Secară (PNL).