monitorulcj.ro Menu

Politică

OPINIE. Cine va plăti

Pentru că a luat (și ține) în captivitate statul român, pentru că folosește democrația pentru a instaura dictatura mediocrității și a bunului plac, pentru că profită odios de slăbiciunea opoziției și de buimăceala societății, pentru că provoacă României daune ireparabile, de imagine și de substanță, pentru că nu a existat niciodată o asemenea batjocură la adresa demnității și funcției publice, PSD va plăti scump, poate chiar „cu viața”.

Nu cereți să dezvălui un secret, nu dețin un scenariu întocmit de cineva, nu am o previziune anume. Știu că atunci când adevărul va răsări în mintea fiecăruia (printre toate „buruienile” vieții și ale politicii) va lovi năpraznic și va mătura pe jos cu toți „eroii” zilei de azi.

N-am nicio îndoială că ceea ce se întâmplă astăzi în țara noastră e o pedeapsă (probabil meritată), pentru toate neajunsurile, greșelile și slăbiciunile noastre, pentru lipsa de educație și de încredere, pentru pasivitate, neimplicare și neasumare. Democrația nu-i un cadou primit pentru veșnicie, ceva precis delimitat și imuabil, ci o stare de echilibru fragil, un proces în continuă mișcare și-n permanent pericol, pentru care trebuie vegheat clipă de clipă. Decum vigilența scade (în acest „mers pe sârmă” al tuturor libertăților), de-o parte e prăpastia dictaturii, de cealaltă, genunea anarhiei. Nu putem uita că democrația a adus la putere un dictator precum Hitler, menține la vârf un autocrat ca Putin sau promovează la cel mai înalt nivel un personaj cu profilul lui Trump, cu destul de puține afinități democratice. Iată cum peste tot și în toate timpurile, somnul democrației naște monștri. Greu de spus acum ce predomină în România: lipsa democrației sau somnul ei; dictatura slăbiciunilor sau anarhia imposturii puterii.

Într-un mod inimaginabil și de neiertat, PSD, partidul ales democratic cu o majoritate zdrobitoare, într-un moment de criză (generat tot de el) o alege drept candidat de prim-ministru pe Vasilica Viorica Dăncilă, o femeie europarlamentar (promovată pe căile obscure ale politicii teleormănene), un personaj tern, lipsit de anvergură, fără pregătire și experiență corespunzătoare, cu un profil incompatibil cu funcția primită. E cea de-a patra propunere de premier, într-un an de zile, din epoca Liviu Dragnea a PSD, fiecare dintre ele fiind un fel de  superlativ negativ (greu de imaginat vreodată): Sevil Shaiddeh părea o culme a servilismului în politică, a lipsei totale de identitate; Sorin Grindeanu era o culme a anonimității în politică și a oportunismului de tip provincial; Mihai Tudose părea anticandidatul perfect, o culme a nepotrivirii în politică (omul nepotrivit la locul nepotrivit). Cu Vasilica Viorica Dăncilă, s-a atins (chiar) culmea mediocrității, aceea care „rânjea” către fiecare dintre candidații anteriori. Dar Liviu Dragnea a avut nerușinarea să-și ducă planul până la capăt, văzând/știind că deocamdată nu poate fi contracarat.

Relele făcute sunt multe și au fost subliniate repetat în aceste zile.

Dar nu e doar că e „omul lui Dragnea”, că va face toate jocurile murdare ale acestuia, că nu va încerca să-i ia locul (cum i-a bănuit și pentru care i-a schimbat pe ultimii doi prim-miniștrii), că nu va ieși din cuvântul lui cu nicio vorbă, în nicio împrejurare.  

Nu e doar că e un prim-ministru nepregătit pentru o funcție atât de importantă, fără experiență relevantă, fără cunoștințe specifice minimale necesare, fără viziune economică, fără autoritate politică, în interior sau înafara țării.

Nu e doar că ne facem de rușine în lumea întreagă promovând în funcții reprezentative oameni obișnuiți, veleitari sau intruși sadea.

Nu e doar că se întâmplă într-un moment nepotrivit, de expansiune a populismului (de toate felurile), de invazie a iliberalismului, când e nevoie de clarviziune și autoritate în politica unei țări, că anul acesta e centenarul și că fiecare român (indiferent de opțiuni) ar trebuie să se simtă mândru și solidar (dar să și aibă motive pentru asta).

Peste toate și mai grav, cred eu, este zdruncinată încrederea în democrație, în libertatea și capacitatea noastră de a fi uniți în ceva, a ne cunoaște interesul și a ne alege conducătorii. Această nepăsare a celor aleși „democratic” în raport cu ceilalți, sfidarea în față a celor potrivnici, batjocura și desconsiderarea funcției publice, terfelirea oricărui merit și urme de meritocrație sunt răul suprem peste care mulți dintre români, la acest moment (cel puțin), nu sunt dispuși și nu sunt capabili să treacă.

Cum să-ți mobilizezi copii să învețe bine, să se sacrifice, cum să-ți îndemni elevii și studenții să investească timp, energie și sacrificii pentru diplome, calificări și studii de calitate când sunt promovați și căutați soiuri de oportuniști, conformiști și piloși veniți pe căi obscure.  Și când poate fi pusă în funcția de prim-ministru cineva precum Vasilica Viorica Dăncilă!

Sigur că dezbaterea s-a dus, din frustrare, spre Klaus Iohannis și neputința lui de a rezolva problemele mari ce ne stau în față. Dar cred că, dincolo de supărare, (o parte dintre noi) nu suntem cu nimic mai presus de lipsa de combativitate și de viziune a lui Iohannis, tot așa cum (o parte dintre noi) nu suntem cu nimic mai presus de Liviu Dragnea, de nepăsarea, ticăloșia, oportunismul și batjocura lui.

Și atunci la ce să ne așteptăm din asta!?

PS: Am scris acest text cu foarte mare greutate și aș fi preferat să nu-l scriu niciodată. Dacă n-aș fi optimist din fire, mai că m-aș dezice cu totul de acest rost.