monitorulcj.ro Menu

Politică

Liberalii clujeni bat “în cuie” candidaturile la municipiu şi judeţ. Cine va intra în cursa pentru şefia PNL Cluj.

Liberalii încheie joi alegerile la nivel de comune şi se pregătesc penru cele pe municipii şi judeţ.

Primarul localităţii Floreşti, Horia Şulea

Joi este ultima zi în care liberalii din comunele clujene îşi aleg liderii, urmând ca între 19 şi 23 aprilie să fie alese structurile de conducere în filiala comunei Floreşti, cea a oraşului Huedin şi în celelalte organizaţii municipale.

De asemenea, tot în 19 aprilie vor avea loc şi alegerile pentru conducerea organizaţiei municipale Cluj-Napoca. Procesul de alegeri interne se va încheia în 23 aprilie, când vor fi aleşi liderii organizaţiei judeţene.

Până când se depun candidaturile

Astfel, viceprimarul muncipiului Cluj-Napoca Dan Tarcea este interesat de şefia organizaţiei municipale a PNL, în timp ce preşedintele Consiliului Judeţean Alin Tişe ar putea intra în cursa pentru o funcţie de conducere la nivel naţional, mai exact pentru cea de prim-vicepreşedinte al PNL.

Dan Tarcea spune că cel puţin deocamdată, nu are un contracandidat. "Îmi voi depune candidatura pentru conducerea organizaţiei municipale. Deocamdată nu ştiu cine îşi mai doreşte să candideze pentru această funcţie, dar termenul limită pentru depunerea candidaturilor este sfârşitul acestei săptămâni, deci mai este timp", a declarat Dan Tarcea.

Buda, “urecheat” de Şulea

Pentru şefia PNL Cluj singurul care şi-a anunţat intenţia de a candida este primarul din Floreşti, Horia Şulea, care în urmă cu câteva luni a avut un discurs critic la adresa actualului lider al PNL Cluj, Daniel Buda. În opinia sa, PNL se află în pragul unei disoluţii.

Prin asumarea candidaturii la şefia PNL Cluj, practic Horia Şulea îşi doreşte să devină şeful politic al actualilor lideri: Emil Boc, Alin Tişe, Marius Nicoară și Daniel Buda.

"Suntem în pragul disoluţiei, cel puţin astăzi, în condiţiile în care se află PNL, organizaţia judeţeană Cluj. Această organizaţie nu mai poate fi condusă de acei membri de partid, reprezentativi de altfel, care ocupa funcţii la Bucureşti, la Bruxelles sau în altă parte. Problemele sunt atât de grave şi atâta de stringente încât nu ne putem permite ca acum, în pragul dezintegrării, să mai facem experienţe de genul (ne întâlnim și conducem partidul - n.red.) "la sfârşit de săptămână". În opinia mea, preşedintele, vicepreşedinţii și secretarul general trebuie să fie oameni din teritoriu. Să ştie tot timpul și să fie informați de ceea ce se întâmplă şi să fie în măsură să ia deciziile care se impun pe loc și la timp. Unii oameni, fiind mâhniţi de situaţie, tind să se lase, să facă un pas înapoi. Dacă voi avea şansa să ajung preşedinte al PNL Cluj, primul lucru pe care am să îl fac am să încerc să aduc liberalii, cu state vechi, înapoi. Scopul meu este de a reînchega tot  ceea ce înseamnă mişcare liberală în judeţul Cluj. Predecesorii mei au făcut o greşeală. Nu au atras tineretul de partea lor, nu au atras tineretul în funcţiile de răspundere astfel încât să creeze perspectiva şi viitorul zilei de mâine. Dacă ne uităm pe grupe de vârstă, există un vid în rândul membrilor cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani", spunea Horia Şulea.

Horia Şulea: “Doar eu pot lua o decizie”

Deocamdată, actualul lider al PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda nu a anunţat oficial că va intra în cursa pentru şefia organizaţiei judeţene. Rămâne de văzut dacă Horia Şulea va şi obţine sprijinul organizaţiei judeţene sau dacă se va retrage, cum au susţinut unele voci. ”Legat de candidatura mea doar eu pot lua o decizie. În ce priveşte cea mai bună variantă pentru organizaţia judeţeană, acest lucru urmează să se discute. Nu cred că voi duce lipsă de sprijin. Sunt două variante în eventualiatea unei candidaturi: să câştigi sau să pierzi”, a spus Horia Şulea.