monitorulcj.ro Menu

Politică

Partidele declanșează “operațiunea anonimus”, la alegerile locale

În căutare de voturi, sub pretextul că vor înnoire, principalale partide politice declanșează operațiunea de racolare a unor personalități care nu fac însă parte din viața politică.

Atât PSD, cât și PNL vor să vină la alegerile locale cu nume noi, astfel că și-au propus să racoleze reprezentanți ai societății civile și din mediul academic și economic în ideea că mai strâng electorat.

Astfel, după ce PNL a anunțat în urmă cu câteva zile că va aloca o treime din lista de consilieri oamenilor noi, și PSD iese “la vânătoare” de personalități: se caută oameni care şi-au construit o bună imagine în domeniul lor. Strategia numelor noi are un scop clar - câştigarea de voturi în rândul electoratului care până acum nu avea simpatii între socialdemocraţi.

Candidații surpriză, anunțați în perioada următoare

Liberalii urmează să discute la Cluj în perioada următoare recomandarea de la centru privind alocarea unei treimi din locurile de consilieri municipali şi judeţeni pentru “oameni noi”. Vicepreședintele PNL senatorul clujean Alin Tișe spune că liberalii caută personalități din mediul de afaceri și academic, dar o listă nu va fi anunțată până în primăvară.  “Aceștia nu trebuie neapărat să fie acum membri de partid, însă la momentul alegerilor vor trebui să fie în PNL. Este o recomandare pe care vrem să o aplicăm și la Cluj. Vor fi întâlniri în care se va discuta acest aspect, dar liberalii de la Cluj susțin oricum acest demers. Este vorba de o treime din listă, de oameni care nu au mai făcut neapărat politică până acum”, a declarat Alin Tișe.

La PSD, aceeași tehnică de înnoire

Și PSD e în căutare de personalități. Președintele partidului Liviu Dragnea a prezentat chiar un profil al candidatului nou. La rândul său, Remus Lăpușan, președintele social democraților de la Cluj spune că discuțiile cu diferite personalități au început deja, iar luna următoare vor fi chiar făcute publice câteva nume. “Este vorba de oameni care să nu fi făcut neapărat politică până acum, pe care să îi avem în vedere pentru consiliile locale, pentru primării de comune și care să candideze și independenți susținuți de PSD sau înscriși în partid. Avem în vedere reprezentanți din mediul de afaceri, academic, din societatea civilă”, a declarat Remus Lăpușan.

Miercuri, Liviu Dragnea le-a transmis liderilor din teritoriu că la aceste alegeri vor avea posibilitatea să propună din cadrul comunităţii respective oameni pe care-i apreciază, care nu sunt membri de partid şi pe care ar dori să-i vadă în consiliul local, oameni în care au încredere, în afara membrilor de partid.

Noii membri PSD vor fi selectaţi şi cu ajutorul paginilor de socializare sau prin acţiunea door to door, contactul direct cu oamenii.

Alexa, candidatul independent

O tehnică asemănătoare de “înnoire politică” aplică și candidatul independent Liviu Alexa, care a anunțat anul trecut că va candida la Primărie. Alexa a strâns la momentul lansării candidaturii sale, aproximativ 5.000 de susținători din diverse domenii de activitate din Cluj, pentru a deveni primul consilier local independent din istoria Clujului.