Politică

Boc despre candidatura la Primărie: „Ar fi caraghios”. Ce alte probleme îl preocupă

Primarul Emil Boc a declarat, miercuri, că cele mai importante probleme pe care le are acum sunt cele legate de oraș.

Boc a declarat că nu a luat încă o decizie cu privire la o posibilă candidatură pentru un nou mandat de primar. Acesta a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, dacă va candida, după ce președintele PNL, Alina Gorghiu l-a propus pentru candidatură.

“Încă nu am luat nicio decizie în acest sens pentru că pentru mine, în acest moment, cele mai importante probleme pe care le am sunt cele legate de rezolvarea problemelor presante, stringente ale orașului. Și mă refer la problemea rezolvării gunoaielor, pe termen mediu, cel puțin, problema gestionării celor 150 milioane euro care sunt proiecte europene în derulare și care au un impact major pentru viața clujenilor. Acesta este răspunsul pe care l-am spus tuturor. Asta mă preocupă în momentul de față pentru că ar fi caraghios ca în momentul când ai probleme ale gunoaielor atât de stringente pe tine să te preocupe probleme legate de mandat și de candidatură. Cred că pe cetățeni îi interesează, în primul rând, să vadă că au gunoiul ridicat de la ușp și dacă se poate la un preț cât mai mic cu putință”, a declarat Boc.


Marţi seară, co-președintele PNL, Alina Gorghiu a spus că fostul premier a făcut un pas în lateral, dar nu a plecat din partid și este în continuare membru.

”Emil Boc este unul dintre membrii PNL. Vedem ce va rezerva viitorul pentru domnia sa. Vom vedea ce își dorește și dacp va mai avea susținerea clujenilor. A fost acel om care după ce a plecat de la Guvern a fost ales cu un vot mai mult decât majoritar la Cluj. Cred ca clujenii au dreptul să aleagă”, a spus Gorghiu la Antena 3.


”Istoria este plină de declarații, important este să vedem viitorul. Noi când am gândit decizia acestei fuziuni am luat în calcul toate plusurile și minusurile. Am știut că vom avea un bagaj istoric în acestă fuziune, dar important este că am reușit să generăm o candidatură reușită la prezidențiale, cu Boc în partid. Domnul Boc este în PNL , nu a mai venit la o ședință a BPN. Cei care au considerat că au făcut un rău unei anumite categorii sociale au făcut un pas în lateral”, a mai spus co-președintele PNL.

Vă reamintim, Emil Boc mai are la dispoziţie câteva zile să îşi anunţe o intenţie de a candida din partea PNL la Primăria Cluj-Napoca: în caz contrar, ar putea fi “sacrificat” unul dintre copreşedinţii organizaţiei judeţene.


Subiectul este tabu cel puţin pentru tabăra liberalilor din fostul PDL. Pentru că s-au cam împotmolit, liderii de la București au pus piciorul în prag și au transmis săptămâna trecută în teritoriu ca acolo unde nu există o variantă până la începutul lunii august, să fie aruncat în luptă unul dintre copreședinții filialei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter