Politică

Americanii ne-au scos la raport: Critici pentru Guvern şi Parlament - "marţea neagră" şi penalii acoperiţi de colegi

Guvernul şi Parlamentul au elaborat şi adoptat legi într-o manieră netransparentă, iar Guvernul a continuat să adopte un număr mare de ordonanţe de urgenţă fără avizul Parlamentului, în timp ce Legislativul a votat adesea împotriva ridicării imunităţii unor membri suspectaţi de fapte de corupţie. Concluzia apare în Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014 privind "Practici în materie de drepturile omului", la capitolul despre România.

În raport se menţionează, la capitolul "Accesul public la informaţie", că, deşi legea prevede accesul public la informaţii guvernamentale care privesc procesul decizional oficial, ONG-urile pe probleme de drepturile omului şi presa au semnalat că Guvernul a aplicat legea inadecvat şi inegal.

De asemenea, în document se arată că "mita a fost raspândită, mai ales în sectorul de sănătate".


"Guvernul şi Parlamentul au elaborat şi adoptat legi într-o manieră netransparentă, iar Guvernul a continuat să adopte un număr mare de ordonanţe de urgenţă fără avizul Parlamentului, sporindu-şi puterile legislative. Parlamentul a votat adesea împotriva ridicării imunităţii membrilor săi pentru a putea fi urmăriţi penal pentru corupţie. ONG-uri şi companii private s-au plâns că schimbările frecvente ale legislaţiei şi reglementărilor le afectează capacitatea de a-şi desfăşura activitatea. Procedurile de publicare a informaţiilor au fost anevoioase şi au variat foarte mult de la o instituţie publică la alta. Mulţi jurnalisti au continuat frecvent să facă plângeri în instanta pentru a putea obţine acces la informaţii oficiale ale Guvernului. Mita a fost raspândită, mai ales în sectorul de sănătate", scrie în Raportul Departamentului de Stat.

Raportul face referire şi la faptul că în decembrie 2013 "Parlamentul a adoptat fără consultare o lege care acordă politicienilor super-imunitate, transformându-i pe parlamentari în funcţionari în serviciul poporului (nu funcţionari publici), exonerându-i de multe acuzaţii penale, inclusiv cele de coruptie", iar Curtea Constituţională a declarat legea neconstituţională în luna ianuarie.


Conform Raportului Departamentului de Stat, Guvernul nu a respectat adesea prevederile legislative care solicită transparenţa procesului decizional guvernamental.

"Departamentul pentru Servicii Online şi Design subordonat cabinetului prim-ministrului are sarcina de a coordona aplicarea planului de acţiune pentru Parteneriatul pentru o guvernare deschisă pentru România, în coordonare cu ONG-urile. Acest proces a condus la unele succese în creşterea volumului de date deschise şi în informarea cetăţenilor cu privire la modul de folosire a datelor. Deşi serviciile de informaţii au transferat majoritatea dosarelor Securităţii (serviciul de informaţii din perioada comunistă) Colegiului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), puterile acestuia au rămas limitate ca urmare a faptului că legea nu îi permite să dea verdicte cu forţa executorie de colaboratori ai Securităţii", mai scrie în Raportul Departamentului de Stat american..

abonare newsletter