Politică

PNL cere destituirea de urgenţă a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea

Senatorul clujean Alin Tişe subliniază că Victor Ciorbea este „avocatul politic al PSD“, nicidecum Avocatul Poporului şi cere destituirea sau demiterea acestuia din funcţie. În acest sens, parlamentarul clujean a depus o adresă la Biroul Permanent al Senatului.

“Am solicitat Biroului Permanent al Senatului destituirea - revocarea de urgenţă a Avocatului Poporului. Activitatea lui dăunează ireversibil democrației românești. S-a desfășurat o activitate politică ilegală, încălcând atribuţiile constituţionale şi legale”, spune senatorul PNL Alin Tişe.

Senatorul clujean arată că în tot anul 2014, Victor Ciorbea a ridicat din oficiu doar 3 sesizări de neconstituţionalitate, toate pe legi, chiar şi vechi din 2008, dar nici una pe OUG-uri, deşi este singura autoritate din ţară care poate împiedica abuzurile Guvernului împotriva propriului popor şi mai ales poate împiedica încălcarea grosolană a Constituţiei şi a ordinii de drept.


„Sesizat de vechiul PDL şi de PNL sau de societatea civilă, Victor Ciorbea, avocatul PSD, rămâne surd şi orb la ciuntirea sistemului constituţional prin OUG.

CCR a dat hotărâri de neconstituţionalitate pe diferite legi sau OUG devenite legi, în care Victor Ciorbea a refuzat să sesizeze CCR - chiar dacă a fost solicitat de vreun partid ori chiar de societatea civilă.


Victor Ciorbea a încălcat atribuţiile constituţionale şi legale ale Avocatului Poporului“, mai spune parlamentarul clujean.

„Ordonanţa traseiştilor“, pe lista OUG ignorate de Avocatul Poporului

Pe lista ordonanţelor de Urgenţă pe care Avocatul Poporului nu le-a atacat se numără şi ordonanţa traseiştilor, prin care mulţi reprezentanţi ai opoziţiei au trecut în barca puterii.


Astfel, potrivit lui Tişe, este vorba despre mai multe OUG adoptate de Guvern în cursul anului trecut, printre care OUG nr. 27, privind reţeaua spitalicească a Ministrului Transporturilor, OUG nr. 45, privind alegerile prezidenţiale, OUG nr. 49, privind modificarea Legii Educaţiei, OUG nr. 55, privind migraţia aleşeilor, OUG nr. 86, privind desfiinţarea Inspecţiei Muncii, OUG nr. 94, privind renunţarea personală a lui Victor Ponta la doctorat.

Din vechiul PDL Cluj au plecat, în total, la PSD şi PMP 20 de consilieri judeţeni, locali şi primari. Mai exact, şapte au plecat la PMP, 12 la PSD, iar unul a rămas independent.


Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter