Politică

Săracii şi bogaţii din Consiliul Local Cluj-Napoca

O parte din consilierii locali din Cluj-Napoca deţin terenuri nenumărate, case şi apartamente, bijuterii şi obiecte de artă de zeci de mii de euro, conturi bancare şi acţiuni. Alţii, potrivit declaraţiilor de avere, sunt săraci lipiţi şi trăiesc doar din indemnizaţia de la Primărie.

Printre consilierii locali care deţin o avere considerabilă se află PNL-istul Dan Tarcea care are în coproprietate nu mai puţin de 15 terenuri, din care opt sunt terenuri agricole în câteva comune din judeţ şi şapte sunt în intravilan în Cluj-Napoca, Dezmir şi Floreşti. Suprafaţa totală a terenurilor din intravilan este de peste 6.700 mp. Nici la capitolul imobile nu stă deloc rău consilierul PNL: are o casă şi un apartament în Floreşti plus o casă de vacanţă în Râşca. Dan Tarcea are două autoturisme (un Volkswagen Golf VI, an fabricaţie 2012 şi un Fiat 1800, an fabricaţie 1967) plus un ATV Suzuki.

Declaraţia de avere a consilierului local este completată cu bijuterii şi ceasuri în valoare de 42.000 euro, conturi bancare în valoare totală de peste 94.000 lei, venituri salariale de 90.000 lei şi dividende în valoare de 70.000 lei.


Case şi terenuri în mai multe judeţe

Case şi terenuri "nenumărate" deţine şi Irimie Emil Popa. Astfel, consilierul PSD are două terenuri în intravilan în Cluj-Napoca, cu o suprafaţă totală de 762 mp, un teren forestier de 5.000 mp în judeţul Alba şi patru terenuri în extravilan în judeţul Alba, cu o suprafaţă totală de aproape 13.000 mp. La capitolul imobile, Irimie Emil Popa deţine trei case şi un apartament: o casă de 268 mp în Cluj-Napoca, o casă în Alba-Iulia cu suprafaţa de 228 mp, o casă de 108 mp în comuna Lupşa, judeţul Alba şi un apartament în Cluj-Napoca. Pe lista bunurilor se află şi au autoturism Land Rover (1999), iar la capitolul venituri, consilierul PNL a declarat un salariu anual de aproape 170.000 lei de la Universitatea Babeş Bolyai, 33.000 lei de la Uniqa Asigurări de Viaţă, 4.000 lei de la Casa de Ajutor Reciproc - UBB IFN Cluj-Napoca şi indemnizaţia de consilier local de 5.000 lei.

Consilierul cu cinci apartamente

Dacă unii consilieri au un număr impresionant de terenuri, alţii au notat în declaraţia de avere apartamente multiple. Printre aceştia se află PNL-istul Ovidiu Florian care deţine trei terenuri în intravilan cu o suprafaţă totală de 3.000 mp, cinci apartamente şi două case de vacanţă. Consilierul PNL conduce un autoturism Audi A6, an fabricaţie 2005 şi are obiecte de artă în valoare de 30.000 euro şi bijuterii în valoare de 20.000 euro.


Nici consilierul PDL Adrian Popa nu se află pe lista celor modeşti. El se poate lăuda cu trei terenuri în intravilan: două în Cluj-Napoca, cu o suprafaţă totală de peste 3.800 mp şi unul în Mărişel de 560 mp. Consilierul PDL are două apartamente în Cluj-Napoca, unul de 190 mp şi unul de 76 mp plus o casă de 530 mp. Pe lista bunurilor sale se află şi o motocicletă BMW, un autoturism Ford (2008) şi unul Peugeot (2011), împrumuturi acordate în nume personal în valoare de aproape 250.000 lei, un salariu de 25.000 lei anual plus 111.000 lei din închirierea unui imobil.

Acţiuni la Bursa de Valori

Nici PSD-istul Ovidiu Chifor nu stă foarte rău la capitolul avere. Nu are terenuri, dar în schimb deţine două apartamente şi acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti plus lichidităţi în valoare de aproximativ 221.000 lei, acţiuni necotate în valoare de 160.000 lei, la care se adaugă un împrumut acordat în nume personal în valoare de 41.500 euro.


PDL-istul Constantin Tomoş nu are niciun teren, în schimb are două case în Cluj-Napoca, cu suprafeţe de peste 500 mp. Are şi două autoturisme şi acţiuni în valoare de peste 65.000 lei plus venituri salariale de peste 73.000 lei la care se adaugă 6.800 lei din venituri independente.

Italianul Giacomo Dreoni, PNL, nu se poate lăuda cu conturi bancare, terenuri şi bijuterii, dar în schimb deţine un spaţiu comercial în Cluj-Napoca, un apartament de 100 mp în Florenţa, Italia, unul de 310 mp în Floreşti şi o casă de vacanţă în Geaca.


Decanul de vârstă din Consiliul Local nu este deloc sărac

PDL-istul Ioan Pop, cel mai în vârstă consilier local nu este foarte modest: are trei apartamente în Cluj-Napoca şi o casă de vacanţă plus şase terenuri, din care trei sunt în intravilan şi unul este agricol. Conduce un Mercedes (2002), nu are conturi bancare, dar a acordat împrumuturi fiului şi fiicei în valoare totală de 65.000 euro. Veniturile salariale sunt de 27.000 lei anual plus o pensie de 30.000 lei anual.

Nici PDL-istul Radu Raţiu nu se află printre consilierii săraci. Astfel, acesta are şase terenuri, din care două sunt în intravilan în Cluj-Napoca şi au suprafaţa totală de 1.000 mp, iar patru sunt agricole în Căpuşu Mare cu o suprafaţă totală de peste 11.000 mp. Nu are locuinţă, dar deţine un spaţiu comercial de 80 mp. Potrivit declaraţiei de avere, Radu Raţiu conduce un BMW, an fabricaţie 2004, nu are conturi bancare, dar este titular pe 43.000 euro, dar de nuntă. Are un salariu de 50.000 ca director la Cluj Arena, 3.000 lei din închirierea unui apartament şi 7.600 lei ca membru în Consiliul de Administraţie al Aeroportului Cluj-Napoca.


Cei mai săraci trăiesc doar din salariul de la Primărie

Printre cei mai modeşti consilieri locali, potrivit declaraţiilor de avere, se numără Doru Mugurel Stoica. Acesta nu are terenuri, nici case şi nici maşini sau conturi bancare. Singura lui avere este salariul de director general care se ridică la aproape 17.000 lei anual şi dividende de 3.000 lei.  

Şi Gabriel Oniga este printre cei mai “săraci” consilieri locali. Singurele bunuri pe care le are, potrivit declaraţiei de avere, sunt un autoturism Ford Focus şi salariul de director general.

Pe aceeaşi listă a modeştilor se află şi mai nou venitul în Consiliul Local, Ioan Bîldea. Nu deţine nimic, în afara salariului. Situaţia este similară şi în cazul lui Gered Imre care nu are teren, casă, autoturism, conturi, dividende. Singura sursă de venit, potrivit declaraţiei de avere, este indemnizaţia de consilier local în valoare de aproape 9.000 lei. Printre consilierii care trăiesc doar din indemnizaţia de consilier local se află şi Radu Constantea care a notat în declaraţia de avere doar un venit de 7.433 lei anual din salariul de consilier local.

Flaviu Milăşan, cel mai nou venit în Consiliul Local nu are nimic pe lista bunurilor din declaraţia de avere, doar salariul de 14.219 lei de la Casa de Cultură a Studenţilor unde ocupă funcţia de director adjunct. 

abonare newsletter