Politică

Constituţia, o restanţă a USL

Proiectul revizuirii Constituţiei rămâne una dintre restanţele USL, în ciuda faptului că Uniunea a început acest proiect cu mult elan. Procesul a intrat într-un impas după decizia CCR care a amânat cu un an intrarea în vigoare a cvorumului de 30% pentru validarea referendumului.

Mai exact, după decizia CCR procesul de revizuire s-a oprit, iar USL nu a luat încă o decizie privind următoarele etape. În momentul de faţă există trei variante privind momentul desfăşurării referendumului, dar o strategie privind revizuirea legii Fundamentale va fi decisă la sfârşitul lunii august, a anunţat recent premierul Victor Ponta.

Cele trei variante privind momentul desfăşurării referendumului de revizuire sunt: în toamnă; odată cu alegerile europarlamentare sau odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizia în acest sens nu va fi luată doar de PSD, ci de USL, urmând ca ulterior să se discute şi cu UDMR şi PPDD pe această temă.


În USL Cluj părerile privind momentul desfăşurării referendumului sunt împărţite. Reprezentanţii acesteia susţineau recent că pe de o parte, amânarea şi comasarea referendumului cu prezidenţialele are avantaje, unul dintre acestea fiind economisirea banilor. Alţii, în schimb, sunt indecişi.  

Vă reamintim, proiectul de modificare a Constituţiei a fost finalizat de comisia parlamentară specială şi ar fi trebuit votat de plen înainte de începutul vacanţei parlamentare şi supus referendumului în aceasta toamnă. De adoptarea modificărilor la legea fundamentală depinde şi regionalizarea.

Ultimele Stiri
abonare newsletter