Monitorul Cartierelor

FOTO. Cea mai scumpă casă din Cluj-Napoca! Are 23 de camere și costă 4,5 MILIOANE de euro

Cea mai scumpă casă din Cluj-Napoca are 23 de camere și costă 4,5 milioane de euro. Imobilul este situat în cartierul Bună Ziua.

 

 


O casă din cartierul Bună Ziua cu 23 de camere sparge a fost scoasă la vânzare cu 4.500.000 euro, pe imobiliare.ro. Imobilul are 5 nivele și 23 de camere. 

 


În ceea ce privește suprafața utilă, aceasta are 1.200 mp, amplasat pe un teren de 2.600 mp. Vila din Bună Ziua este situată într-o zonă rezidențială cu potențial imobiliar mărit. 

În anunțul de vânzare se precizează că această clădire a fost configurantă pentru a putea fi utilizată în diverse moduri: de la hotel sau clădire de birouri, la o clădire în care pot să conviețuiască mai multe familii.


Cea mai scumpă casă are 23 de camere și 15 băi

Pe lângă cele 23 de camere, mai există 3 livinguri, 15 bai, 3 bucătării și 16 balcoane și terase, precum și un garaj care poate adăposti 3 mașini. Un al doilea spațiu cu destinația garaj a fost convertit în 2 camere și o sală de fitness, utilată complet, se arată în anunț.

Celor deja menționate li se adaugă o piscină mare, două pivnițe și un foișor deasupra lor:


„Curtea retrasă și orientarea sudică fac ca încăperile să fie bine iluminate natural, iar piscina de dimensiuni generoase (10 x 6 x 2,5 m) se adaugă la confortul viitorilor utilizatori. Cele 10 camere sunt mobilate modern, băile și bucătăriile sunt, de asemenea utilate, iar confortul termic este asigurat de 2 centrale termice puternice și de geamurile și ușile termoizolante.

Două pivnițe cu suprafață generoasă și un foișor construit deasupra contribuie semnificativ la facilitățile deja enumerate. Poziția strategică a proprietății, mărimea terenului și a construcției o recomandă insistent pentru utilizarea ca hotel sau clădire de birouri, proprietatea fiind în imediate apropiere a mijloacelor de transport în comun, la o distanță de câteva minute de marea majoritate a obiectivelor de interes din centrul Clujului”, se mai arată în anunț.


CITEȘTE ȘI:

Vilă rustică pe trei etaje, lângă Grădina Botanică, scoasă la vânzare cu 1,5 milioane de euro! VEZI FOTO

 

Vilă în Sopor, scoasă la vânzare cu aproape un milion de euro! Are livadă, afumătoare, saună și ciubăr

 

abonare newsletter