Externe

Violențe în Varșovia, în urma protestului agricultorilor polonezi. Crește presiunea asupra Guvernului condus de Donald Tusk.

Mii de agricultori polonezi au ieşit miercuri din nou în stradă în capitala Varşovia la un protest care a degenerat în violenţe şi care creşte presiunea asupra guvernului condus de Donald Tusk, pe care-l acuză că nu le apără interesele în faţa Bruxellesului şi în faţa importurilor ucrainene.

Protestul fermierilor în Varșovia/Foto: AFP youtube.com Protestul fermierilor în Varșovia/Foto: AFP youtube.com

 

 


Adunaţi în faţa biroului premierului Tusk, agricultorii au incendiat cauciucuri, au lansat petarde şi fumigene. Ei au adus la protest şi un sicriu pe care au scris: „Fermier, am trăit 20 de ani, am fost ucis de Pactul Verde” al UE. Protestatarii au incendiat apoi sicriul şi au încercat să-l arunce spre sediul guvernului, moment în care forţele de ordine au intervenit şi au avut loc confruntări. Potrivit presei poloneze, unii manifestanţi au ars şi drapelul UE.

 

Pactul Verde European, denunțat de protestatari

Agricultorii furioşi au încercat de asemenea să pătrundă pe terenul ce înconjoară sediul parlamentului şi au lansat bucăţi din pavaj către forţele de ordine. Mai mulţi protestatari au fost reţinuţi şi câţiva poliţişti sunt răniţi.


În acelaşi timp, alţi agricultori protestatari au blocat cu tractoarele autostrăzi pe tot cuprinsul Poloniei, inclusiv unele care duc spre Varşovia.

„Eu vreau să produc mâncare sănătoasă, dar importăm produse de calitate mai slabă cu care nu putem concura la preţ”, explică proprietara unei exploataţii agricole, referindu-se la importurile din Ucraina, potrivit AFP, citată de Agerpres.ro


Preţurile produselor importate din Ucraina sunt sub pragul de rentabilitate al producătorilor polonezi, subliniază de asemenea unul dintre aceştia, care în plus denunţă „absurditatea” Pactului Verde european, care conţine o serie de reglementări de mediu ce le impun restricţii agricultorilor.

Agricultorii polonezi au trei revendicări, şi anume ca Polonia să respingă măsurile energetice şi de mediu cuprinse în Pactul Verde al UE, să interzică importurile agricole din Ucraina care le fac concurenţă neloială şi de asemenea să interzică importurilor agricole din Rusia şi Belarus.


Premierul Donald Tusk s-a declarat ferm de acord cu cererea care priveşte importurile din Rusia şi Belarus, iar pentru celelalte guvernul său discută cu Bruxellesul şi cu Kievul, fără să fi obţinut vreo înţelegere până în prezent.

Şeful guvernului se va întâlni sâmbătă cu reprezentanţi ai fermierilor. În acest timp, agricultorii polonezi menţin blocada la mai multe puncte de frontieră în protestele lor contra importurilor agricole ucrainene, pe care blocul comunitar le-a scutit de taxe vamale şi de obligaţia respectării standardelor europene - pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia - şi astfel sunt comercializate pe piaţa europeană la preţuri de dumping, preţuri sub costurile producătorilor locali. Protestatarii împiedică la aceste puncte de frontieră intrarea camioanelor ucrainene şi au vandalizat mai multe încărcături ale acestora.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Proteste ale fermierilor, în Franța. Agricultorii au blocat accesul într-o centrală nucleară.

abonare newsletter