Externe

Grevă pe aeroporturile din Italia. Zeci de mii de călători, afectați de zborurile anulate

O grevă a personalului de pe aeroporturi se desfășoară sâmbătă, 15 iulie, în Italia. Aproape 1.000 de zboruri au fost anulate, dintre care și cele pe ruta Cluj-Napoli.

Aeroportul Cluj / Foto: pagina de Facebook a aeroportului clujean Aeroportul Cluj / Foto: pagina de Facebook a aeroportului clujean

 

 


O grevă a personalului de pe aeroporturile italiene perturbă sâmbătă sute de zboruri şi afectează deplasările a mii de călători, relatează ANSA şi AFP, potrivit agerpres.ro. Angajaţii de la sol au întrerupt lucrul la ora locală 10 şi nu îşi vor relua activitatea până la ora 18.

 


În acelaşi timp au intrat în grevă şi piloţii şi însoţitorii de zbor de la compania aeriană Vueling, iar piloţii companiei Malta Air, care operează unele zboruri ale Ryanair, sunt şi ei în grevă între orele 12 şi 16.

Asociaţia consumatorilor Codacons transmite că au fost deja anulate aproape 1000 de curse aeriene, cu un total de circa 25.000 de pasageri. Numai pe aeroportul din Napoli au fost anulate 118 zboruri, iar alte 150 în total pe cele două aeroporturi din Milano - Linate şi Malpensa. La Fiumicino, aeroportul care deserveşte Roma, sunt anulate 200 de zboruri, cu destinaţii cum ar fi Copenhaga, Stockholm, Barcelona, Palma de Mallorca, Palermo sau Catania. Ita Airways a fost nevoită să anuleze 113 curse interne şi internaţionale.


Greviştii solicită încheierea unui nou contract colectiv de muncă, cel vechi fiind expirat de şase ani. Ministrul transporturilor, Matteo Salvini, le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de "bun-simţ", pentru a nu face rău altor milioane de lucrători şi turişti. 

Pe site-ul Aeroportului Internațional „Avram Iancu”  Cluj putem să urmărim situația zborurilor. Se pare că doar zborurile spre și dinspre Napoli au fost anulate. Vezi aici plecările de pe Aeroportul Cluj și aici sosirile.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

De la Cluj-Napoca la Constanța, oficial, cu avionul! Vezi programul zborurilor

Wizz Air reintroduce cursele spre Antalya de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”. Vezi frecvența zborurilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter