Educație

Orban: Copiii sunt mai în siguranță la școală, decât în vacanță

Premierul susține că elevii sunt mai în siguranță la școală decât în vacanță, datorită faptului că sunt sub supravegherea cadrelor didactice și poartă mască pentru protecție.

Orban: Copiii sunt mai în siguranță la școală, decât în vacanță Orban: Copiii sunt mai în siguranță la școală, decât în vacanță

 

 


Premierul, Ludovic Orban, susține că elevii au avut o interacțiune mult mai mare în timpul vacanței, decât vor avea la școală, respectând măsurile de protecție și de distanțare socială, sub supravegherea cadrelor didactice, lucru care i-ar ține mult mai în siguranță.

 


„După părerea mea, la școală copiii sunt mai în siguranță, pentru că sunt sub supravegherea cadrelor didactice, poartă măști, sunt cât de cât la un nivel de distanțare fizică, pe când copiii în vacanță, mai ales copiii care au fost lăsați liberi pe terenurile de sport, în parcuri au avut o interacțiune mult mai mare decât interacțiunea care va fi la școală”, a declarat acesta.

Unele școli nu se vor deschie de tot

„Există o libertate. Pot să existe anumite diferențe de a asigura condițiile de distanțare sau de protecție sanitară, se poate adopta formula mixtă și sub unu la mie. Dar nu recomandăm”, a adăugat acesta, discutând despre posibilitatea de a asigura că unele școli să nu se deschidă în totalitate, chiar dacă riscul epidemiologic este scăzut.


CITEȘTE ȘI:
 

Scenariile pentru anul școlar 2020-2021 în funcție de localități. Care este situația la Cluj?

 


După coronavirus, o altă epidemie pândește Clujul. Tot mai multe focare la graniță cu județul

 

 


 

 

abonare newsletter