monitorulcj.ro Menu

Educație

Învățământul naște monștri

În peste 27 de ani, Ministerul Educației a avut mai mulți titulari decât oricare alt minister. Toți au fost ”reformiști”. Și după ei, și după reformele lor…potopul!

La ieșirea din vechiul regim, învățământul umanist din România era într-un fel de moarte clinică – psihologia și sociologia dispăruseră din nou din 1977.

Sunt rezultatele „filosofiei educației”, lansată la începutul anilor ’70, clădită pe două slogane repetate obsedant – „politehnizarea învățământului” și „triada învățământ – cercetare – producție”.

Cu această moștenire am intrat după decembrie 1989 într-o altfel de lume, una mai potrivită naturii umane. Nu a fost greu să elaborăm legile noi, necesare acestei altfel de lumi, nici să construim instituțiile adecvate. Și totuși, lucrurile nu au mers și încă nu merg!, scrie qmagazine.ro.

Prima reformă profundă, de sistem, de care ar fi avut nevoie atunci România era reforma educației.

Prima lege a învățămîntului, cea din 1995, a ieșit proastă din start, iar modificările succesive nu au reușit s-o amelioreze. Au urmat alte legi, unele adoptate fără dezbatere publică, alte modificări ale legilor, uneori produse prin ordonanțe, prin ordine ministeriale sau prin asumarea răspunderii.

Astfel că, în loc de urmărirea pas cu pas a unui proiect de reformă, cu modificările necesare în funcție de feed back, am avut parte de o puzderie de reforme generale sau punctuale, aproape niciuna dusă pînă la capăt, am avut parte și de pași înapoi, mai degrabă reacționari decât reformiști. În fapt, nu am avut vreo reformă, ci o colecție de cârpăceli.

În momentul de față, sistemul de învățământ nu este un sistem, ci un conglomerat de părți destul de relativ funcționale. Nu e un sistem și nu are nici o coerență cu ansamblul în care funcționează.

Dacă prima „crimă fondatoare” – explozia necontrolată a învățămîntului universitar prin înființarea de universități de stat în toate orășelele mai răsărite datorită presiunilor politrucilor locali și ciupercăria rezultată din înființarea universităților private prin Legea 15/ 1990, a SRL-urilor – procese nereglementate vreme de zece ani! – , au fost mai degrabă factori favorizanți ai dezastrului, schimbarea sistemului de finanțare a pus cireașa pe tort.

Trecerea de la finanțare pe post la „finanțarea pe cap de vită furajată academic”, operă a ministeriatului reformist Andrei Marga, ministru, Panaite Nica, secretar de stat, din anii 1997 – 2000, a declanșat o puzderie de efecte perverse. Să fim atenți la context – eram în plin boom demografic, mulți studenți plătitori asaltau universitățile de stat, așa că nici nu mai conta că numărul solicitanților excedau spațiile de învățămînt, logistica generală și numărul cadrelor universitare autentice. A urmat diluarea firească a calității educației universitare, însoțită de sporirea veniturilor universităților și de mărirea autonomă a salariilor. În puțină vreme, boom-ul demografic a luat-o la vale, dar sistemul de finanțare a rămas netulburat! Cu efectele pe care le trăim și azi!

Interesant este că, în vreme ce universități private au mai dispărut în jocul pieței, cele încropite de stat în anii 90 prin orășelele patriei sunt netulburate, se târâie înainte cu banii de la buget, risipind și așa insuficientele resurse financiare ale educației.

Citește continuare aici.