monitorulcj.ro Menu

Economie

Americanii modernizează Baza aeriană de la Câmpia Turzii cu 35 de milioane de dolari

Americanii investesc peste 35 de milioane de dolari în modernizarea Bazei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" Câmpia Turzii. Nouă proiecte sunt în derulare, iar alte trei au fost finalizate.

Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, a solicitat Ministrului Apărării Naţionale, Beniamin Leș, informații cu privire la această investiție.

Potrivit răspunsului primit, în Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii se află în derulare proiecte de infrastructură ale SUA din cadrul Iniţiativei de Descurajare Europeană (EDI), Setului de Activităţi pentru Europa (EAS) şi un proiect de investiţie imobiliară cu fonduri financiare naţionale. De asemenea, au fost finalizate un număr de trei proiecte de investiţii imobiliare având o valoare estimată de 6.536.000 USD (reparaţii pistă de decolare-aterizare, drum perimetral, hangar militar, iar un proiect de investiţie imobiliară a fost anulat (platformă avioane grele), în valoare estimată de 950.000 USD.

"În prezent, se află în derulare un număr de 9 proiecte de investiţii imobiliare finanţate prin programul EDI, ce constau în: sistem de frânare aeronave BAK 12, depozit combustibil lichid, hangar de mentenanţă, extindere platformă de parcare avioane, clădire escadrilă, magazie de depozitare muniţie, reparaţii platformă de testare motoare, reparaţii/modernizare sistem jie balizaj, reabilitarea reţelelor de utilităţi, în valoare totală estimată de 28.979.000 USD, proiecte ce se află în diferite stadii de implementare", se arată în documentul citat.

De asemenea, în derulare, "cu fonduri financiare naţionale se află proiectul de investiţie imobiliară «realizare infrastructură-zonă operaţională în cazarma 1833 Câmpia Turzii» proiect aflat în faza Studiu de Fezabilitate. Având în vedere că valoarea estimată a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului de investiţie este de 1.672.180.000 lei, a fost emisă o hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici", mai arată Ministerul Apărării Naţionale.