Economie

Economist clujean : Riscul de a intra în recesiune pe această contrucţie bugetară poate fi chiar mai mare de 50%

O nouă recesiune este mai aproape decât credeam !

Din cauza cresterii salariilor deficitul ar putea depasi pragul convenit cu UE Din cauza cresterii salariilor deficitul ar putea depasi pragul convenit cu UE

Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a vorbit ieri despre o posibilă intrare a ţării în recesiune pe fondul creşterii mult mai consistente a cheltuielilor statului, comparativ cu veniturile. Practic, politica populistă ar începe să-şi scoată colţii, muşcând din creşterea economică.

"Dacă nu se fac corecţii la execuţia bugetară există riscul să depăşim chiar şi 3,6% deficit. Presiunea pe cheltuieli pare foarte mare. Este contraproductiv din partea membrilor guvernului să vorbească despre creşteri majore de salarii, în condiţiile în care am avut deja în ultimii ani, inclusiv anul acesta am avut creşteri importante de salarii în sectorul bugetar. Suntem într-o capcană din care nu ştiu cum vom ieşi, iar costurile pe care le vom avea de plătit în anii următori sunt foarte mari”, spune Ionuţ Dumitru.


Ionuţ Dumitru spune că datoria publică este la un nivel destul de înalt pentru nivelul nostru de dezvoltare.

“La 40%, aşa cum arată şi analizele BNR, probablilitatea de recesiune creşte aproape de 50%. Adică ne apropiem de un prag în care creşterea datoriei publice ne vulnerabilizează foarte tare şi ne creşte riscul de recesiune masiv. De aceea, este bine să folosim această perioadă de boom cel puţin pentru a ţine sub pe loc datoria publică, dacă nu să o diminuăm, ceea ce înseamnă deficite mici. Însă, şi în proiecţiile guvermentale, care sunt foarte optimiste, datoria publică continuă să crească chiar şi în boom economic”, arată preşedintele Consiliului Fiscal.


Declaraţiile, chiar mai reţinute decât era cazul

Economistul clujean Octavian Jula consideră prognozele preşedintelui Consiliului Fiscal a fi chiar optimiste.

“Consideraţiile domnului Ionuţ Dumitru sunt corecte. Mai mult, eu aş spune că sunt chiar moderate. Riscul de a intra în recesiune pe această contrucţie bugetară poate fi chiar mai mare de 50%. În acest sens sunt de urmărit realizările bugetare în lunile martie şi aprilie. Dacă trendul continuă riscul se majorează evident. Sunt de urmărit măsurile fiscale luate de ANAF“, explică, pentru Monitorul de Cluj, Octavian Jula, conf. Univ. În cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, UBB.


Negocierile cu sindicatele, tertip de amânare?

În opinia specialistului clujean, Guvernul vrea să ţină în frâu cheltuielile şi prelungind negocierile cu sindicatele.

“Prognozele cu privire la cheltuielile bugetare pot fi anulate de o amânare a creşterilor de cheltuieli publice pe care Guvernul le prevedea, iar permanenta negociere cu actorii sociali duce la o întârziere a aplicării măsurilor şi astfel la o amânare a creşterii cheltuielilor publice. Eu cred că la o mare parte din măsurile economice ce prevăd creşteri de salarii sau pensii se va şi renunţa în perioada următoarelor două luni“, declară Jula.


Şoluţii greu de implementat

Creşterea absorbţiei de fonduri europene ar putea constitui salvarea de la scenariul mai sus descris, însă, probabilitatea este mică, cu atât mai mult cu cât se prognozează o scădere a gradului de obţinere a banilor de la UE.

“O soluţie ar fi accesarea unei părţi mai importante a fondurilor europene însă aici, din păcate, lipsesc autorităţile de management - acreditarea lor în majoritatea cazurilor, fapt ce va întarzia destul de mult accesarea literalmente a acestei posibilităţi de creştere“, conchide Octavian Jula.


Cum arată cifrele pe două luni

Conform datelor făcute publice luni, de Ministerul Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane de lei, respectiv 0,05% din PIB, faţă de 788,1 milioane lei, respectiv 0,10% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului precedent.

Ultimele Stiri
abonare newsletter