monitorulcj.ro Menu

Economie

An record pentru aviația românească

O creştere cu circa 20% a numărului de pasageri transportaţi, zeci de rute noi şi o aparentă renaştere a traseelor interne. Cam aşa a arătat anul trecut sectorul aviatic românesc.

În anul care tocmai s-a încheiat, prin aeroporturile româneşti au trecut peste 16 milioane de pasageri, cu aproximativ o cincime mai mulţi decât în 2015. Evoluţia pozitivă a economiei, dar şi numărul mai mare de turişti străini sau starea încă departe de a fi satisfăcătoare a infrastructurii de transport terestru au contribuit toate la acest trend, scrie capital.ro.

Aeroportul din Cluj-Napoca a înregistrat anul trecut un record absolut de călători: aproape 1,9 milioane, în urcare cu circa 25% faţă de 2015. Pasagerii au la dispoziţie curse spre 46 de destinaţii din capitala Transilvaniei, iar numărul zborurilor şi al călătorilor este prognozat să urce puternic în continuare.

Potrivit directorului David Ciceo, se estimează 2,7-3 milioane de persoane care să utilizeze serviciile acestuia în 2017 (respectiv o multiplicare de circa 100 de ori în două decenii, având în vedere traficul anual de doar 32.000 de pasageri care se înregistra în 1996). An după an, ar fi vorba de plus 35%-50%, respectiv un ritm de creştere mult mai mare decât cel raportat pentru 2016.

Pentru a face faţă numărului tot mai mare de călători, Ciceo a dezvăluit că anul trecut a fost reconfigurată zona de plecări externe şi au fost înfiinţate două noi porţi de îmbarcare la etaj, iar în 2017 vor fi construite trei noi locuri de parcare pentru avioane. În acelaşi timp, vor fi continuate studiile şi proiectele pentru etapa a doua a pistei de 3.500 de metri şi pentru construirea unui nou terminal de pasageri.

Schimbări interesante au avut loc şi la nivelul companiilor care activează pe piaţa locală. Dacă Wizz Air şi-a păstrat locul de lider din punct de vedere al numărului de clienţi şi a crescut într-un ritm aproximativ identic cu piaţa (plus 23% faţă de 2015, până la 5,5 milioane), compania naţională Tarom nu a reuşit decât un avans de 1% faţă de anul precedent, având anul trecut 2,41 milioane de pasageri. Între timp, rivalii de la Blue Air (firmă românească, de asemenea) au înregistrat un avans considerabil faţă de 2015, cu nu mai puţin de 80%, până la 3,59 de milioane de călători, şi a trecut pe poziţia a doua în clasament.

Lupta între cele trei companii va continua şi în 2017, când Tarom, rămasă fără două aeronave anul trecut, ar putea începe discuţiile pentru reînnoirea flotei, iar Wizz Air îşi programează să adauge noi aeronave bazelor din Cluj-Napoca şi Craiova, dar şi să iniţieze 15 rute noi din România către nouă ţări. La rândul său, Blue Air îşi va dezvolta baza aeriană de la Cluj-Napoca, în 2017 urmând să fie alocată o a doua aeronavă şi să fie deschise cinci noi rute. Din spate vin puternic şi irlandezii de la Ryanair, care îşi programează pentru anul fiscal 2017-2018 un număr de peste 2,5 milioane de pasageri în România.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că, în 2016 (la circa zece ani de la o încercare similară a Wizz Air pe ruta Bucureşti-Cluj), companiile low-cost Blue Air, Wizz Air şi Ryanair au intrat puternic pe cursele interne, oferind atât zboruri între Bucureşti şi Timişoara, Cluj, Iaşi şi Oradea, cât şi (în cazul Blue Air) între Timişoara, Constanţa, Iaşi sau Cluj-Napoca. Ajutate de lipsa autostrăzilor şi a căilor ferate de viteză, aceste curse par să se bucure de tot mai mult succes şi sunt semne că noi rute interne ar putea fi operate din acest an.