Economie

Francul elvețian și-a adăugat încă 2,5 bani

Programul de relaxare cantitativă al BCE, care se va derula cel puțin până în septembrie 2016, prin care se injectează lunar 60 miliarde euro în economia zonei și situația incertă a Greciei, care ar putea să renunțe la euro (Grexit), reprezintă motive solide de depreciere a monedei unice față de celelalte valute importante.

Dacă luni moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,0320 și 1,04 franci/euro ieri ea se aprecia la 1,03 – 1,035 franci/euro, astfel că media stabilită de BNR a urcat de la 4,2462 la 4,2712 lei.

Aprecierea dolarului american a fost mai mică, el urcând de la 4,1559 lei, vinerea trecută, la 4,1743 lei. Cotațiile din piața valutară au fluctuat între 4,1520 și 4,1880 lei, semn că monedă americană se pregătește să depășească maximul istoric de 4,2107 lei, care a fost atins în 16 martie.


În cazul euro, BNR a anunțat un curs de 4,4104 față de 4,4105 lei, la finalul săptămânii trecute. Piața valutară s-a deschis la 4,41 lei, tranzacțiile realizându-se ulterior între 4,4070 și 4,4120 lei, iar la ora 14:00 cotațiile erau de 4,4060 – 4,4090 lei.

Trebuie remarcat faptul că leul nu reușește să beneficieze de câștigurile pe care le-au acumulat celelalte monede din regiune. Este posibil că la această să contribuie monitorizarea băncii centrale, care nu dorește o apreciere consistentă a leului dar și temerile că în următoarele luni să nu apară o criză politică locală care să conducă la schimbarea echipei de la Palatul Victoria, implicit modificări ale politicilor fiscale.


Astfel, moneda poloneză se întărea ieri față de euro 3,997 – 4,015 zloți, valori care se mai înregistrau la jumătatea lui 2011. La rândul ei, moneda maghiară se aprecia la 295,9 – 296,9 forinți, cotații apropiate de cele de la începutul anului trecut.

Perechea euro/dolar continua să coboare, tranzacțiile de ieri realizându-se între 1,0532 și 1,0594 dolari, aproape de minimul ultimei luni, după ce luni dimineață ele se efectuau la peste 1,06 dolari.


În opinia unor analiști săptămâna această sau următoarea, dolarul ar putea reatinge, după aproape 13 ani, paritatea față de euro, în cazul în care se vor confirma declarațiile oficialilor Fed referitoare la majorarea, în iunie, a dobânzilor din SUA.

Ultimele Stiri
abonare newsletter