monitorulcj.ro Menu

Economie

Euro a crescut cu jumatate de ban

Apropierea finalului de an nu a produs schimbări majore în privința evoluției raportului euro/leu, pe fondul menținerii unor volume mai mici de tranzacționare.

După aprecierea din Ziua de Ajun, când cotațiile euro au coborât spre 4,46 lei, ieri cursul mediu al euro a urcat de la 4,4702 la 4,4744 lei. Piața valutară s-a deschis la un minim al ședinței de 4,4660 lei, după care euro a intrat pe o pantă ascendentă, atingând un maxim de 4,4750 lei, pentru ca la ora 14:00 tranzacțiile să se realizeze între 4,4710 și 4,4740 lei.

Analiştii care fac parte din CFA România, anticipează, pentru următoarele 12 luni, o evoluţie depreciativă pentru leu, estimând un curs mediu de 4,48 lei/euro, iar pentru următoarele şase luni o medie de 4,46 lei/euro.

Dolarul american și-a menținut tendința apreciativă și a crescut ieri de la 3,6650 la 3,6684 lei. O medie mai ridicată, de 3,6790 lei, a fost atinsă în 13 august 2012.

Cursul francului elvețian a crescut, la rândul sau, de la 3,7177 la 3,72 lei.

Monedele din regiune aveau evoluții contrare față de euro. Dacă cea maghiară se menținea la valorile din Ajunul Crăciunului, cuprinse între 315 și 317,1 forinți, cea poloneză s-a apreciat consistent, recuperând spectaculos pierderile din zilele precedente, coborând de la 4,3870 la 4,293 zloți.

Perechea euro/dolar se menținea în jurul pragului de 1,22 dolari, ea fluctuând între 1,2171 și 1,2215 dolari. Săptămâna trecută, euro a coborât la 1,2169 dolari, o cotație mai mică, de 1,2134 dolari, fiind atinsă în data de 25 iulie 2012.

Presiunea asupra euro se va menține și în zilele următoare, în condițiile în care în Grecia, simbolul dezastrului economic din zonă euro, sunt așteptate, la finalul lui ianuarie, alegeri parlamentare anticipate, care ar putea fi câștigate de partidul anti-austeritate Syriza.