Economie

Cum devii un om de afaceri de succes?

Obţinerea succesului în afaceri a fost „întoarsă pe toate feţele” de către reprezentanţii mediului de business, prezenţi la prima zi de conferinţe şi workshop-uri din cadrul evenimentului Cluj Business Days.

Participanţii au primit sfaturi diverse, începând de la cele de gestionare a timpului liber şi până la cele legate de sănătate: „aruncaţi-vă smartphone-urile pentru că pierdeţi prea mult timp «butonându-le»”, „nu neglijaţi viaţa personală, pentru că nefericirea pe plan personal are efecte negative asupra activităţii profesionale”, „preţuiţi-i la fel de mult ca pe lideri pe cei care le urmează lor” sau „găsiţi 5 minute pe zi pentru a vă plimba în aer liber astfel încât să beneficiaţi de razele soarelui pentru a  lupta împotriva stresului”.

Obţinerea succesului în afaceri nu este un lucru deloc simplu, potrivit speakerilor.


În opinia consultantului în management şi resurse umane Madi Rădulescu „excelenţa se atinge după 10 ani de efort constant şi peste 10.000 de ore de practică”. „Cred ca mulţi dintre noi ne aflăm la momentul potrivit, în locul potrivit. Nu toţi însă vedem oportunitatea şi nu toţi îndrăznim să ieşim din zona de confort şi să încercăm ceva pentru care nu ne simţim neaparat pregătiţi”, explică antreprenoarea.

Frica de eşec este principala răspunzătoare pentru un astfel de comportament, potrivit întreprinzătorului Marius Ghenea.


„În România atutudinea faţă de eşec este o problemă culturală, o avem în ADN, ne este teamă de eşec. În SUA eşti bine văzut dacă zici că ai avut un eşec pentru că se presupune că ai învăţat ceva din asta. Cel mai mare eşec este eşecul de a nu încerca”, sublinează Ghenea.

Încercarea nu este însă suficientă potrivit omului de afaceri timişorean Ovidiu Toader.


„Încercarea moarte n-are este o zicală care moare. Atunci când vrei să faci ceva o faci, nu încerci. Asumarea responsabilităţii este fundamentul unui întreprinzător”, a declarat Toader. Pentru a exemplifica afaceristul a scos din buzunarul de la sacou cinci hârtiuţe, despre care a spus că valorează 500 de euro bucata. A întrebat publicul dacă le doreşte, dar au ajuns în posesia banilor fictivi doar cei care au fost mai iuţi de picior decât de mână şi s-au ridicat de pe scaun pentru a le lua, nu au ridicat mâna spunând că le vor.

Cariera nu trebuie să excludă viaţa personală

„Dacă vreţi să fiţi un lider mai bun păstraţi un dezechilibru între viaţa personală şi cea profesională. Nefericirea pe plan personal are efecte negative asupra activităţii profesionale”, le-a transmis Dan Berţeanu, partener AchiveGlobal CEE, participanţilor la conferinţă.


„Nu s-au văzut oameni care, fiind pe patul de moarte să regrete că au petrecut prea puţin timp la serviciu”, a continuat Berţeanu.

Pentru a menţine un echilibru între cele elemente, antreprenorii trebuie să creeze o organizaţie care nu e dependentă de ei. „Deveniţi un lider inutil pentru viaţa de zi cu zi a organizaţiei”, au fost îndemnaţi clujenii prezenţi la eveniment.

abonare newsletter