Economie

Cresc tarifele de taxi la Cluj-Napoca. Din nou!

În luna aprilie, tarifele de taxi au fost majorate de la 2,95 lei/km la 3,11 lei/km pe timp de zi, iar pe timp de noapte, prețurile au crescut de la 3,25 lei/km la 3,43 lei/km, la Cluj-Napoca. Acum, taximetriștii au cerut, din nou, majorarea prețurilor.

Taximetriști în trafic. Sursă foto monitorulcj.ro Taximetriști în trafic. Sursă foto monitorulcj.ro

 

În ședința de Consiliu Local de luni, 5 decembrie, consilierul local Alexandra Oană (USR) a ridicat problema  existenței unei hotărâri de Consiliu Local privind modificarea tarifelor la taxi.


Viceprimarul Dan Tarcea a confirmat că taximetriștii au cerut noi tarife. „Am avut o discuție în comisie pe acest subiect. În comisie am fost de acord să creștem aceste tarife cu rata inflației. Taximetriștii trebuiau să redepună aceste documente. Mi se confirmă că a fost redepusă documentația. Vom analiza în comisia și în cazul în care comisia dă un aviz favorabil, evident că o să mergem mai departe”, a spus Tarcea, fără a preciza noile tarife.

Ultima majorare a tarifelor la taxi în Cluj-Napoca a avut loc în luna aprilie. Demersul municipalității de a majora tarifele la taximetrie a venit la solicitarea Asociației de Monitorizare Taxi Transilvania pentru a ajusta tarifele, schimbate ultima oară în 2019, cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Atunci, taximetriștii clujeni au protestat în parkingul Primăriei pentru că municipalitatea refuza să mărească tarifele.


Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania a solicitat majorarea prețurilor de la 2,95 lei/km la 3,25 lei/km pe timp de zi iar cele pe timp de noapte de la de la 3,25 lei/km la 3,55 lei/km. Comisia de prețuri a avizat ajustarea tarifelor, însă nu așa cum s-a solicitat de asociație. Prin urmare, noile prețuri vor fi de 3,11 lei/km pe timp de zi și 3,43 lei/km pe timp de noapte.

CITEȘTE ȘI:

Un taximetrist a murit și patru clienți au fost grav răniți, într-un accident cu un autobuz, în Capitală

Un taximetrist beat a intrat cu mașina într-un șanț, în Viișoara

Accident între o mașină și un taxi pe strada Bucium, din Cluj-Napoca. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter