Actualitate

Curtea de Conturi, verificări la Centrul de Deşeuri. Din cauza managementului defectuos există consecinţe financiare care afectează interesele UE şi cofinanţarea naţională

Curtea de Conturi a României a demarat un audit la proiectul derulat cu fonduri europene “Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj” (SMID). Auditul vorbeşte inclusiv de fapte de natură penală, dar şi de managementul defectuos al echipei de implementare, management care a dus la “stabilirea unor consecinţe în plan financiar care afectează interesele Uniunii Europene şi cofinanţarea naţională”.

Cu o nouă licitaţie care se lasă aşteptată de luni bune, cu suspiciuni grave de corupţie şi cu tot mai multe voci care dau ca sigur faptul că faimosul Centru de Deşeuri nu se va mai finaliza niciodată, un audit al Curţii de Conturi a României spune că factori implicaţi în implementarea şi managementul proiectului “nu au întreprins măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul acestui proiect”.

“Referitor la proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj, în ceea ce priveşte plăţile efectuate către Antreprenor s-a constatat faptul că certificatul intermediar nr. 9 a fost plătit de către Beneficiar înainte de finalizarea expertizei tehnice pe care o iniţiase în vederea cuantificării lucrărilor neconforme şi în condiţiile în care prevederile protocolului nu fuseseră respectate de către antreprenor. AM POS Mediu nu a autorizat plata însă plata sumei aferente acestui certificat, ca urmare a transmiterii de către Consiliul Judeţean Cluj a unei suspiciuni de neregulă pentru lucrările efectuate la celula de depozitare, întocmită în baza raportului de expertiză tehnică. Astfel, acestă sumă nu a fost declarată Comisiei Europene. Din verificările efectuate a rezultat faptul că lucrările executate în cadrul contractului CMID la celula de depozitare nu corespund prevederilor contractuale”, se arată într-o adresă a Curţii de Conturi.


Instituţia precizează că Autoritatea de Managament POS Mediu a aplicat o corecţie financiară pentru o serie de deficienţe identificate, iar Autoritatea de Audit a determinat impactul financiar al neregulilor identificate.

“Referitor la contractul de servicii «Asistenţă tehnică pentru supervizarea contractelor de lucrări aferente proiectului SMID»  încheiat cu Tahal Consulting, AM POS Mediu a întocmit o suspiciune de neregulă, la data prezentei fiind în curs de investigare şi de stabilire a prejudiciului. Suspiciunile ce vizează acest contract au fost analizate de către AM POS Mediu, care a aplicat o corecţie financiară pentru deficienţele identificate. De asemenea, urmare a verificărilor efectuate de către  Autoritatea de Audit au fost formulate recomandări atât în cazul contractului de lucrări cât şi în cazul contractului de supervizare, fiind determinat inclusiv impactul financiar al neregulilor identificate”, se mai arată în documentul citat.


Reprezentanţii Autorităţii de Audit spun că principalii vinovaţi sunt membrii echipei de implementare a proiectului.

“În concluzie, din rezultatele expertizelor tehnice realizate la solicitarea Beneficiarului şi Antreprenorului, precum şi din verificările efectuate pe parcursul misiunii, rezultă că factori implicaţi în implementarea şi managementul proiectului nu au întreprins măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor din cadrul acestui proiect, fapt pentru care au fost stabilite consecinţele în plan financiar care afectează interesele Uniunii Europene şi cofinanţarea naţională. Stabilirea răspunderii civile delictuale a prejudiciilor constatate sau a faptelor de natură penală nu intră în aria de competenţă a auditului”, au precizat aceştia.


Despre proiectul “Modernizarea infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele-Prislop-Ic Ponor”, Autoritatea de Audit menţionează faptul că “face obiectul dosarului DLAF (Departamentul pentru Lupta Antifraudă)”.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj spun că cel mai probabil licitaţia pentru continuarea lucrărilor la CMID va avea loc după data de 25 august, iar în ceea ce priveşte celula de depozitare şi zona administrativă – proiectare şi execuţie – valoarea estimată stabilită de către Universitatea Tehnică Cluj-Napoca este de 95.174.340,75 lei fără TVA. “Această valoare cuprinde situaţia cea mai defavorabilă prevăzută de consultant prin care se propune demolarea şi refacerea totală a digurilor aferente celulei de depozitare din cadrul CMID”, arată Consiliul Judeţean într-o solicitare potrivit Gazeta de Cluj.


“În cazul în care disputa nu va putea fi clarificată pe cale amiabilă în termen de 56 de zile de la data la care a fost trimisă înştiiţarea de nemulţumire cu privire la modul de soluţionare a disputelor de către CAD, respectiv până la data de 25 august, vor fi continuate demersurile legale în vederea recuperării prejudiciului generat prin execuţia neconformă şi defectuoasă a lucrărilor aferente CMID de la cei implicaţi în realizarea acestui obiectiv, iar în paralel, începând cu data de 25 august vor fi lansate procedurile de achiziţii publice pentru continuarea lucrărilor aferente obiectivului de investiţii CMID”, se arată în acelaşi răspuns.

Ultimele Stiri
abonare newsletter