Actualitate

Promisiunea primarului pentru anul acesta: 10 troleibuze noi și 10 autobuze electrice

Promise acum doi ani, autobuzele electrice ar putea ajunge anul acesta în Cluj-Napoca. Sunt cumpărate pe fonduri elvețiene.

Primarul Emil Boc a prezentat, miercuri, lista proiectelor care se vor desfășura sau încheia anul acesta. Printre ele se numără și cumpărarea autobuzelor electrice pe care primarul le-a promis la începutul anului 2013. Atunci declara că până la finele lui 2013 pe străzile din municipiu vom avea autobuze electrice. La doi ani, autobuzele cumpărate pe banii elvețienilor au revenit în atenția conducerii Primăriei. “Există toate șansele ca cele 10 autobuze electrice să ajungă în 2015, cel târziu anul viitor. Proiectul se află în faza de evaluare, totul ține de partenerul elvețian. Sperăm să se concretizeze”, a precizat Boc.

Tot legat de transportul în comun, primarul a adăugat că vor fi cumpărate 20 de troleibuze noi în doi ani.  


La sfârșitul săptămânii trecute au fost puse în circulație șase autobuze mov, noi dintr-un total de 40.

Ultimele Stiri
abonare newsletter