Actualitate

Premii pentru clujenii care împlinesc 100 de ani de viață sau 50 de ani de căsătorie

Primăria Cluj-Napoca continuă acordarea de diplome și premii în bani pentru clujenii care au împlinit 100 de ani de viață și cuplurile care sărbătoresc „nunta de aur”.

 

 


Consilierii locali vor dezbate în ședința de miercuri, 16 iunie, două proiecte de hotărâre privind regulamentul de acordare a „premiului de aur” pentru cuplurile clujene ce sărbătoresc 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, respectiv diplomă și premiu pentru clujenii care au împlinit vârsta de 100 de ani.

 


Premiile constau în suma de 1.000 de lei pentru cuplurile ajunse la „nunta de aur”, respectiv 2.000 de lei și diplomă pentru clujenii de 100 de ani.

Potrivit regulamentului, premiile se acordă pe baza unei cereri, condiția fiind ca solicitantul să aibă domiciliul în Cluj-Napoca, iar în ceea ce privește cuplurile, soții trebuie să fi împlinit 50 de ani de căsătorie neântreruptă, la data depunerii cererii și ca ambii soți să fie în viață.


Primăria Cluj-Napoca a început acordarea acestui premiu în anul 1999, acesta fiind înmânat anual unui număr de aproximativ 450 de cupluri, în semn de respect pentru clujenii care au reușit să păstreze intactă legătura pe parcursul a 50 de ani.

CITEȘTE ȘI


Primăria continuă premierea cuplurilor care sărbătoresc nunta de aur și în vreme de pandemie

Ultimele Stiri
abonare newsletter