Actualitate

O nouă dezbatere publică la CIIC. Clujenii sunt invitați să discute pe tema locuirii

O nouă dezbatere CIIC va avea loc joi, 4 martie 2021, începând cu ora 17:00. Dezbaterea va fi în mediul online.

 

 


O nouă dezbatere publică online a Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) va avea loc joi, 4 martie 2021, începând cu ora 17:00, tema acesteia fiind „Locuire”. Această dezbatere face parte din seria de consultări publice pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030.

 


Stategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021 -2030 este realizată de Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj și experții Băncii Mondiale.

Dezbaterea va fi organizată online prin intermediul platformei electronice ZOOM și va fi transmisă live pe paginile de Facebook Municipiul Cluj-Napoca și CIIC.


Clujenii pot lua cuvântul în dezbaterea publică

Pentru înscrierea la cuvânt, cei interesați sunt rugați să adreseze o solicitare în opțiunea „mesaj” a paginii CIIC pentru a putea primi linkul de conectare în ziua dezbaterii și detalii cu privire la intervenție. Pentru a permite tuturor celor interesați să primească dreptul la cuvânt, durata maximă a unei intervenții va fi de 3 minute.

„Fiecare clujean poate veni cu o idee sau inițiativă valoroasă. Centrul de Inovare și Imaginație Civică este locul unde culegem și dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea și dezvoltarea orașului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană la orașul Smart City, de la proiecte cultural-artistice la aspecte care țin de dezvoltarea socială. CIIC își propune să aducă toate energiile pozitive ale orașului într-un cadru organizat în care aceste idei să poată fi analizate și dezbătute alături de experți. Prin CIIC dorim să încurajăm participarea, implicarea cetățenilor în ceea ce înseamnă dezvoltarea Clujului și să utilizăm cât mai bine resursele creative ale comunității”, transmite minicipalitatea clujeană.


Reconfigurarea rețelei de transport public, dezbătută la CIIC

Amintim că, începând cu luna februarie, în cadrul CIIC au mai avut loc dezbateri privind mobilitatea, respeciv educația, cercetarea și dezvoltarea.

Ultima dezbatere a avut loc pe data de 25 februarie, la ora 17:00  moderată de primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Evenimentul a avut loc online, iar timp de 3 ore, reprezentanți ai administrațiilor locale din zona metropolitană Cluj, specialiști ai Băncii Mondiale și cetățeni cu spirit civic au discutat despre direcțiile strategice care vor pregăti orașul și localitățile din jur pentru dezvoltare.


Astfel, în cadrul dezbaterii au fost identificate unele soluții de mobilitate alternativă la mașină, cum ar fi reconfigurarea rețelei de transport public, astfel încât aceasta să asigure o accesibilitate crescută pentru cetățeni. A fost pusă în discuție și înlocuirea totală a flotei de autobuze cu mijloace de transport nepoluante - autobuze electrice, dar și autobuze cu hidrogen - benzi dedicate ori o rețea coerentă de piste pentru biciclete.

Această dezbatere este parte a proiectului ,,Creșterea transparenței decizionale și simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni – ANTO – CIIC’’, finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).
Mai multe detalii despre proiect găsiți pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, accesând următorul link.

CITEȘTE ȘI:

Mobilitatea următorilor 10 ani la Cluj, prezentată în cadrul dezbaterii CIIC. Se anunță proiecte majore de infrastructură și soluții de transport alternativ

Ultimele Stiri
abonare newsletter