Actualitate

O tânără din Cluj și-a pus capăt zilelor chiar de Revelion! Cu câteva ore înainte de tragedie, tânăra a postat un mesaj de adio

O tânără din Cluj s-a sinucis în noapte de Revelion. Fata de 30 de ani a fost găsită moartă în apartamentul său din Gheorgheni chiar de fratele ei.

 

 


 

Tragedia s-a întâmplat joi, 31 decembrie, cu câteva ore înainte de miezul nopții. Tânăra de 30 de ani se afla singură în casa ei din cartierul Gherogheni atunci când și-a pus capăt zilelor. Fratele ei a fost cel care a găsit-o și a sunat la 112.


 

Din nefericire, a fost prea târziu, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.


„Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 16.00, joi, 31 decembrie 2020. Cadavrul persoanei a fost transportat la IML în vederea efectuării autopsiei, urmând a fi stabilite împrejurarile exacte în care a survenit decesul persoanei. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Mesajul de adio postat pe Facebook cu doar câteva ore înainte de tragedie

Cu câteva ore înainte să fie găsită moartă. Fata de 30 de ani a scris un mesaj pe Facebook în care a urat un nou an fericit tuturor, dar a tras și un semnal de alarmă cu privire la suferințele pe care le-a trait în anul 2020.


„Într-un singur an, s-au întâmplat multe. Au venit și au plecat multe sentimente și persoane. Cei pe care îi iubeam (dintre cei care au plecat)…. au devenit simple cunoștințe, iar simpli străini au devenit totul. Datorită vouă m-am schimbat…

Am învățat cui să îi mulțumesc și pe cine să ocolesc… Fiecare dintre voi v-ați lăsat o amprentă în sufletul sau mintea mea (mai mult sau mai puțin bună)… Așa e cursul vieții… Ce e azi, poate dispărea mâine… Așa că profit de fiecare zi, fiindcă e unică!! Vă mulțumesc tuturor. Deși prematur, vă doresc tuturor un An nou mult mai bun, mai fericit, mai împlinit și mai liniștit!! La mulți ani dragilor", a scris Ioana Alina Petruș, joi dimineața, 31 decembrie 2020, la ora 04.35.


CITEȘTE ȘI:

INCENDIU la un spital din țară. S-a activat planul ROȘU de intervenție, iar 17 pacienți au fost evacuați!

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter