Actualitate

Circulația pe timp de noapte va fi INTERZISĂ în toată țara. Iohannis: „Trebuie măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că circulația pe timpul nopții va fi interzisă începând de luni.

circulatia-pe-timp-de-noapte-va-fi-interzisa-in-toata-tara-iohannis-trebuie-masuri-ferme-pentru-a-controla-extinderea-pandemie circulatia-pe-timp-de-noapte-va-fi-interzisa-in-toata-tara-iohannis-trebuie-masuri-ferme-pentru-a-controla-extinderea-pandemie

 

De asemenea, piețele și târgurile vor fi închise, iar toate școlile vor trece în scenariul roșu, adică cursurile se vor desfășura în mediul online.


 

Klaus Iohannis a prezidat ședința de Guvern și a anunțat joi seară aceste noi măsuri de restricție care urmează să intre în vigoare în perioada următoare.


„Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi. Am avut și astăzi prea mulți care au decedat și trebuie să fim foarte realiști. Sunt necesare măsuri ferme pentru a controla extinderea pandemiei.

Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național precum școlile să treacă toate în online. Angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil.


Magazinele trebuie să fie închsie seara la ora 9:00. Circulația pe timpul nopții trebuie restricționată. Petrecerile trebuie interzise. Târgurile și piețele trebuie închise. Portul măștii trebuie să devină obligatoriu peste tot în țară indiferent de locuri publice din interior sau din exterior.

Firmele trebuie să își decaleze programul de funcționare.


Vrem să dăm șanse medicilor să trateze cazuri grave în spitale și ne dorim să continue activitățile economice”, a spus Klaus Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că măsurile vor intra în vigoare de luni.

Președintele Klaus Iohannis participă, joi, de la ora 19:00, la ședința de Guvern. Măsurile anunțate de președintele Klaus Iohannis urmează să fie propuse în ședința Consiliului Național pentru Situații de Urgențe și mai apoi aprobate în ședința de guvern.


CITEȘTE ȘI:

CARANTINĂ în localitățile care depășesc rata de 6 infectări cu COVID19 la mia de locuitori? Clujul a ajuns la 5.04 la mie

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter