Actualitate

Primăria cumpără „plămâni verzi” pentru Cluj-Napoca. Sistemele inteligente „inspiră” aer murdar și „expiră” aer curat

Primăria Cluj-Napoca cumpără trei sisteme de reducere a poluării „City Trees”, care, cu ajutorul unor licheni, vor reduce poluarea din oraș.

Primăria cumpără „plămâni verzi” pentru Cluj-Napoca. Sistemele inteligente „inspiră” aer murdar și „expiră” aer curat Primăria cumpără „plămâni verzi” pentru Cluj-Napoca. Sistemele inteligente „inspiră” aer murdar și „expiră” aer curat

 

 


Primăria achiziționează trei bucăți de „Sistem inteligent de reducere a poluării aerului «City Trees»” cu platformă hexagonală, proiect aprobat pentru finanțare în urma procesului de bugetare participativă.

 


Investiția este estimată la 1.000.000 de lei, bani proveniți din fonduri bugetare, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 19 octombrie 2020.

Primăria Cluj-Napoca a întocmit Planul Integrat de calitate a aerului pentru aglomerarea Cluj-Napoca, pentru indicatorii oxizi de azot şi de particule în suspensie, prezente în aerul înconjurător, plan care cuprinde măsurile adecvate pentru reducerea nivelului acestora până la valorile țintă. Acesta a fost aprobat prin HCL nr. 281/03.06.2020. 


„Această achiziție poate fi considerată o măsură suplimentară de reducere a poluării aerului înconjurător din municipiul Cluj-Napoca care vine în completarea celor propuse în Planul Integrat de calitate a aerului pentru pentru aglomerarea Cluj-Napoca, pentru indicatorii oxizi de azot și particule în suspensie , în vederea reducerii poluării aerului sub valorile limită prevăzute de legislația europeană în domeniul calității aerului, la care se raportează și țara noastră”, se arată în caietul de sarcini al achiziției publice.

Cum funcționează sistemul de reducere a poluării?

Sistemul inteligent de reducere a poluării aerului „City Trees” este dotat cu mai mulți senzori care detectează calitatea aerului, cu senzori pentru zgmot, cu o conexiune 5G, dar și cu ventilatoare de dimensiuni mari care „inspiră” aer murdar și „expiră” aer curățat. Această curățare se face prin intermediul unor panouri cu mușchi. Mai concret, mușchiul prinde praful din atmosferă și se hrănește cu el, filtrând aerul în același timp.


Sistemul funcționează pe principiul absorției de către speciile de mușchi a până la 80% din praf, prin eliberare de oxigen. Astfel, filtrul „Cityt Tree” asigură purificarea aerului.

Totodată, prin faptul că mușchii eliberează cantități mari de umiditate, se produce un efect perceptibil de răcire. Hidratarea sistemului este asigurată de un sistem performant de irigare, iar funcționarea filtrelor și starea lichenilor este monitorizată în timp real.


Cluj-Napoca, mai puțin poluat decât Barcelona, Paris sau Bruxelles

Un studiu privind schimbările climatice relevă că municipiul Cluj-Napoca are un index de poluare mai mic decât orașe europene cum sunt Parisul, Barcelona sau Atena.

Marius Cristea, expert al Băncii Mondiale, a prezentat, în cadrul unei dezbateri organizate de Primăria Cluj-Napoca prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), pentru stabilirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) Cluj-Napoca 2021-2030, ce a avut loc în luna iulie a acestui an, un studiu privind indexul de poluare al mai multor orașe europene. Potrivit acestuia, Cluj-Napoca este orașul cu cel mai mic index de poluare din România, fiind de asemenea mai puțin poluat decât peste jumătate din orașele incluse în studiu.

Mai multe stații de monitorizare a calității aerului

În cadrul dezbaterii, a fost prezentată de asemenea analiza factorilor de mediu (aer, apă, sol) la nivelul Zonei Metropolitane Cluj-Napoca. Potrivit acestui ultim studiu, s-au conturat și câteva recomandări pentru îmbunătățirea colectării de informații privind poluarea aerului.

Printre acestea se numără creșterea numărului de stații de monitorizare și analiza fezabilității utilizării unei rețele alternative de monitorizare in situ a calității aerului la nivelul municipiului Cluj-Napoca (de ex. model Helsinki), precum și achiziția unui laborator mobil pentru monitorizarea in situ a calității aerului. În prezent, la Cluj există patru stații fixe de monitorizare a calității aerului, gestionate de Agenția pentru Protecția Mediului.

CITEȘTE ȘI

Dispar „cazanele” din Cluj-Napoca! Mașinile Non-Euro, Euro 1 și Euro 2 ar putea fi INTERZISE

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter