Actualitate

Gripă, răceală sau coronavirus? Prin ce se deosebesc și ce simptome sunt specifice fiecăreia

Răceala, gripa și coronavirusul sunt cauzate de viruși diferiți, dar pot avea simptome similare.

Gripă, răceală sau coronavirus? Prin ce se deosebesc și ce simptome sunt specifice fiecăreia Gripă, răceală sau coronavirus? Prin ce se deosebesc și ce simptome sunt specifice fiecăreia

 

Deoarece poate fi greu să îți dai seama pe care o ai, BBC a realizat un material în care explică diferențele dintre cele trei boli.


 

Majoritatea persoanelor care se simt bolnave din cauza coronavirusului au cel puțin unul dintre simptomele cheie:


- temperatură mare;

- tuse persistentă;


- pierderea sau o modificarea mirosului sau gustului.

Febră

O temperatură ridicată este una care depășește 37,8 de grade. O astfel de febră poate apărea atunci când corpul combate orice infecție - nu doar coronavirusul, arată BBC, citat de Știrile Pro TV.


Cel mai bine este să folosiți un termometru pentru a vă măsura temperatura. Dar dacă nu aveți unul, verificați dacă sunteți fierbinte la atingere în zona pieptului sau pe spate.

Deși febra este un simptom cheie al coronavirusului, ar putea fi vorba de gripă sau o altă infecție. Este puțin probabil să faceți febră în cazul unei răceli. Dacă aveți temperatură ridicată, este recomandat să faceți un test pentru coronavirus.


Tuse

Dacă aveți răceală sau gripă, este posibil să aveți tuse, împreună cu alte simptome. De obicei, gripa apare brusc, iar bolnavii se confruntă adesea cu dureri musculare, frisoane, dureri de cap, oboseală, dureri în gât și nas înfundat, împreună cu tuse. Se simte mai rău decât o răceală puternică.

Răcelile tind să se dezvolte treptat și sunt mai puțin severe. Pe lângă tuse, pot apărea strănuturi, dureri în gât și curgerea nasului. Febra, frisoanele, durerile musculare și durerile de cap sunt rare în cazul răcelilor.

Coronavirusul provoacă o tuse persistentă, iar bolnavii pot ajunge să tușească continuu timp de mai bine de o oră, sau să aibă crize de tuse. Dacă deja aveți o tuse provocată de o afecțiune medicală de lungă durată, cum ar fi bronhopneumopatia obstructivă cronică, aceasta se poate înrăutăți. Ar trebui să vă testați pentru coronavirus dacă dezvoltați o tuse nouă, persistentă.

Pierderea sau schimbarea mirosului sau gustului

Acestea sunt simptomele cheie ale infecției cu coronavirus și înseamnă că ar trebui să faceți un test. Ar putea totuși însemna că aveți o răceală simplă. Dar trebuie să verificați, chiar dacă nu vă simțiți rău, pentru a evita riscul răspândirii coronavirusului.

Strănutul

Strănutul nu este un simptom al coronavirusului și, cu excepția cazului în care aveți și febră, tuse sau pierderea mirosului și gustului, nu aveți nevoie de un test. Picăturile eliberate în urma strănutului pot răspândi infecții, folosiți un șervețe și apoi spălați-vă mâinile.

Dacă îmi curge nasul?

Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, vor apărea tot mai multe cazuri de răceală. Însă autoritățile sanitare spun că dacă ne curge nasul, nu este un motiv întemeiat pentru face testul de COVID-19.

Datele dintr-o aplicație care a monitorizat simptomele COVID-19 raportate de utilizatorii din Marea Britanie, sugerează că sunt mai rare simtpomele respiratorii la copii, care sunt mai susceptibili să sufere de febră, dureri de cap, oboseală și erupții cutanate.

Dacă mă simt foarte rău?

Pacienții cu coronavirus au o gamă largă de simptome, care pot fi mai ușoare ușoare sau severe, deși unele persoane vor fi asimpotomatice. Însă și acestea pot fi totuși contagioase.

Simptomele apar de obicei după cinci zile de la expunerea la coronavirus, însă durata poate varia până la două săptămâni. Senzația că vi se taie respirația poate fi un semn al unei infecții cu coronavirus mai grave.

Dacă aveți probleme respiratorii, contactați medicul dumneavoastră online sau autoritățile sanitare.

 

CITEȘTE ȘI

Copilul are gripă sau Covid-19? Nu există diferențe clare între simptome

 

abonare newsletter