Actualitate

Park&ride lângă autogară? Un viitor ansamblu rezidențial ar putea pune sute de locuri de parcare la dispoziția clujenilor

O propunere interesantă s-a conturat în ședința comisiei de urbanism care a avut loc astăzi la Primăria Cluj-Napoca. Un proiect imobiliar aflat în dezbatere ar putea oferi clujenilor sute de locuri de parcare în apropierea autogării, funcționând ca un park&ride.

Park&ride lângă autogară? Un viitor ansamblu rezidențial din zonă ar putea pune sute de locuri de parcare la dispoziția clujenilor Park&ride lângă autogară? Un viitor ansamblu rezidențial din zonă ar putea pune sute de locuri de parcare la dispoziția clujenilor

Propunerea inițială din planul de urbanism zonal, prezentată de arhitectul Andrei Varga din partea proiectantului SC Conproex Construct SRL viza restructurarea zonelor cu caracter industrial și subzona verde a unui teren situat pe strada Septimiu Mureșan, numerele 2-7. Pe teren, proiectantul propune construirea a două corpuri cu caracter rezidențial, cu regim de înălțime P+10+R, respectiv P+12+R și a unui parter comun cu spații multifuncționale. În schimb, beneficiarul oferă 17 locuri de parcare la sol, cu 3 locuri dedicate mașinilor electrice și amenajarea unei stații ClujBike.

Proiectul, penalizat de arhitectul șef al orașului

Arhitectul șef al orașului, Răzvan Popa, a arătat că nu este de acord cu varianta propusă de proiectant, subliniind că cele două corpuri ar trebui să aibă înălțimea egală și totodată, corpul de la mijloc, cu regim de înălțime P+E ar trebui să dispară și spațiul să se transforme în zonă verde cu acces public nelimitat. 


Primarul Emil Boc a apreciat, la rândul său, că propunerea nu satisface exigențele municipalității cu privire la ceea ce un proiect de asemenea anvergură ar trebui să ofere locuitorilor din zonă și orașului.

Profesorul Adrian Iancu a subliniat acest aspect, arătând că, în condițiile în care spațiul verde va fi destinat strict locuitorilor blocului, orașul nu câștigă nimic. 


Park&ride lângă Autogara Beta?

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță a venit cu propunerea dublării numărului de locuri de parcare (în propunerea proiectantului sunt prevăzute 435 de parcaje, majoritatea la subsol) și predarea celor peste 400 de locuri suplimentare în proprietatea municipiului, în vederea creării la autogară a unei facilități de tip park&ride, odată cu facilitarea transportului public spre oraș din acest punct.

„Zona are valente de modalitate și ar putea acționa ca un loc park&ride, dacă s-ar dubla numărul de locuri de parcare și s-ar facilita transportul public în comun. Un etaj al clădirii ar putea să devină un fel de parcare publică. Ar putea fi asigurate funcțiuni pentru transport public în comun, pentru cei care vin în oraș”, a spus Salanță.


Primarul Emil Boc a declarat că susține această propunere. Proiectul urmează să revină într-o ședință viitoare a comisiei de urbanism. 

CITEȘTE ȘI


Serviciul de înmatriculări ar putea fi mutat în park&ride-ul de la Aeroport

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter