Actualitate

Fără amenzi până luni! Poliţiştii ne pot opri, dar nu ne pot amenda

România a intrat de astăzi, 15 mai, în Stare de Alertă fiind prevăzute mai multe măsuri care trebuie respectate de oameni.

Fără amenzi până luni! Poliţiştii ne pot opri, dar nu ne pot amenda Fără amenzi până luni! Poliţiştii ne pot opri, dar nu ne pot amenda

Autorităţile interzic în continuare deplasarea în afara localităţilor, dar momentan nu există temei legal pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale. În hotărâre nu sunt prevăzute amenzi nici pentru cei care nu poartă mască în spațiile închise și în transportul public, nici pentru cei care încalcă restricțiile de deplasare.

Hotărârea prevede doar că „la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.


Descarcă AICI noua declarație pe propria răspundere pentru ieșirea din localitate

Hotărârea reglementează starea de alertă până luni, când va intra în vigoare o lege adoptată de Parlament în acest sens. Începând de luni, cei care nu respectă restricţiile impuse de autorităţi riscă amenzi între 500 şi 2.500 de lei.

Citeşte şi:


Care sunt comunele în care putem pleca din Cluj-Napoca FĂRĂ DECLARAŢIE pe propria răspundere

 

abonare newsletter