Actualitate

Spital temporar „de urgență maximă” cu 350 de paturi la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

A început pregătirea celui de-al doilea centru de suport medical, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Prefectura, Primăria, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția de Sănătate Publică Cluj și mediul de afaceri.

Spital temporar „de urgență maximă” cu 350 de paturi la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca Spital temporar „de urgență maximă” cu 350 de paturi la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Autoritățile au aprobat transformarea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca într-un centru de spitalizare pentru bolnavii de COVID-19, cu 350 de paturi, în cadrul unui proiect comun cu un lanț de hipermarketuri. Oamenii de business sunt invitați să se implice în dotarea acestuia.

Astfel, Sala Polivalentă BT Arena, clădire dedicată sportului și evenimentelor artistice, va deveni în următoarea perioadă un centru de spitalizare cu 350 de paturi pentru pacienții infectați cu COVID-19 ce prezintă forme ușoare și medii.


Cum se va transforma BT Arena?

Spațiul va fi transformat temporar într-un centru de primire, triere, cazare și tratare a bolnavilor infectați cu coronavirus, cazurile mai grave urmând a fi transferate către alte unități spitalicești. În prima etapă, prin intermediul autorităților locale, clădirea va fi pregătită și pusă la dispoziție pentru a fi echipată de către partenerii implicați în acest proiect.

Ulterior echipării, Sala Polivalentă va fi preluată de către autoritățile medicale desemnate de autoritățile publice competente și va fi operată de către personal medical specializat.


„Sperăm să nu ajungem la scenarii nedorite!”

„În situația actuală, este normal să se aibă în vedere toate scenariile, iar un astfel de proiect demonstrează preocupare și solidaritate. Apreciem inițiativa de a contribui, alături de comunitatea clujeană și autorități, la efortul comun pentru combaterea epidemiei de COVID-19”, a declarat Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.

„Este important să știe clujenii că autoritățile, în parteneriat cu mediul de afaceri și societatea civilă, au situația sub control și se pregătesc pentru toate scenariile, inclusiv pentru scenarii la care sperăm să nu ajungem. Se cumpără echipamentele și suntem «cu arma la picior»”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.


„Am spus că ne dorim să extindem proiectul și în alte orașe, pe cât posibil, iar primele care au răspuns pozitiv și extrem de rapid propunerii noastre au fost autoritățile din Cluj, cărora aș vrea sa le transmit cea mai înaltă apreciere. Deja am început să lucrăm, locația a fost decisă, Sala Polivalentă, planul a fost finalizat și suntem cu toții mobilizați. (...) Lansez o nouă invitație către firme și oamenii de afaceri să se alăture proiectului nostru, care urmărește să facă bine sistemului medical prin reducerea presiunii la care pot fi supuse spitalele”, a declarat Ionuț Ardeleanu, inițiator al proiectului.

CITEȘTE ȘI:


Sala Polivalentă şi Cluj Arena vor fi transformate în spitale de campanie dacă este cazul

 

abonare newsletter