Actualitate

Prefectul s-a răzgândit. Purtarea măștilor la Cluj, RECOMANDATĂ: „Obligatorie doar prin Ordonanță militară!”

Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj, a anunţat că, „în foarte scurt timp”, purtarea măştilor ar putea deveni obligatorie în tot judeţul. Apoi, confruntat cu imposibilitatea luării unei astfel de măsuri, acesta a dat în spate.

Prefectul s-a sucit, purtarea măștilor la Cluj, RECOMANDATĂ: „Obligatorie doar prin Ordonanță militară!” Prefectul s-a sucit, purtarea măștilor la Cluj, RECOMANDATĂ: „Obligatorie doar prin Ordonanță militară!”

Inițial, prefectul a anunţat că va propune Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţe purtarea de măşti de protecţie, fulare sau orice altceva care poate să acopere gura şi nasul în această perioadă. Judeţe precum Mureş, Maramureş sau Iaşi au luat deja astfel de decizii şi urma o astfel de măsură şi la Cluj în această săptămână.

„Voi propune în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență cel mai probabil astăzi (n.red. luni) această măsură. Mai este propusă și în alte județe. Se va putea folosi orice metodă de acoperire a feței”, a declarat Mircea Abrudean.


Măștile, obligatorii doar prin Ordonanță!

Însă, așa cum însuși prefectul a recunoscut mai târziu, pentru a stabili obligația purtării unei măști de protecție trebuie să existe și posibilitatea de aplicare a sancțiunilor pentru nerespectarea obligației. Or, aceasta se poate realiza doar printr-o nouă Ordonanță militară.

„Astfel că putem stabili o recomandare, obligația o poate dispune doar Ordonanța militară. Sigur că necesitatea se impune, nu contestă nimeni acest lucru. Dar trebuie luate în calcul toate aspectele, inclusiv disponibilitatea produselor. Și posibilitatea de sancționare în caz de nerespectare, altfel e doar o recomandare, care se impune”, a precizat Mircea Abrudean.


Arafat: Purtați orice fel de mască!”

Anterior, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a făcut un apel către toţi românii: folosiți orice mască pentru a vă feri de infecția cu noul coronavirus! Acesta le-a transmis celor care îşi confecţionează acasă măşti de protecţie că trebuie să le spele şi să le calce zilnic, pentru a le dezinfecta.

„Este cunoscut faptul că nu prea găsim măşti simple în piaţă şi faptul că în cazul în care găsim preţurile pot fi exorbitante. De aceea au început să apară alternative ce pot fi realizate acasă de oricine ca să le poarte când iese din casă. (...) Aduceţi-vă aminte, nu este nevoie de mască medicală ca să vă protejaţi şi să protejaţi pe alţii... puteţi improviza! Totodată, dacă faceţi acest lucru şi vă confecţionaţi o mască acasă, nu uitaţi să o spălaţi zilnic când vă întoarceţi acasă şi să o călcaţi!”, a transmis Raed Arafat.


El a reamintit că, iniţial, „ideea generală pe plan mondial” a fost că masca nu este necesară decât în cazul persoanelor cu simptome, asta şi din cauza penuriei de măşti, prioritară fiind aprovizionarea personalului medical.

„Va dura până ne vom obişnui cu această practică, dar din ce văd şi din informaţiile pe care le avem, ar fi bine să începem să aplicăm această practică cât de repede posibil, indiferent de cine ar râde de noi şi cât de haios sau ciudat am arăta”, mai spune Arafat.


CITEȘTE ȘI:

Raed Arafat, apel către toţi românii: „Folosiţi orice mască! Călcaţi şi spălaţi măştile confecţionate acasă!”

CITEȘTE ȘI:


Purtarea măştilor de protecţie ar putea deveni OBLIGATORIE la Cluj

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter