monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Emil Boc, un nou mandat la Primăria Cluj-Napoca ? PNL i-a validat candidatura

PNL Cluj a validat, vineri, candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Actualul primar al municipiului Cluj-Napoca va pleca cu prima șansă, indiferent de adversarii pe care îi va avea la alegerile locale din vara acestui an.

Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a confirmat că pe lângă Emil Boc au mai fost validate încă 27 de candidaturi la nivelul județean.

„Am validat 28 de candidaturi la funcția de primar, printre care și a celor de orașe și municipii din județul Cluj. Astfel, la Cluj-Napoca a fost validată candidatura lui Emil Boc pentru un nou mandat de primar și nu am nicio emoție în privința sa, deoarece faptele sale vorbesc. Sunt convins că Emil Boc va fi confirmat de clujeni în funcția de primar al Clujului la alegerile din vară”, a spus Buda.

Emil Boc a fost ales în funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca pentru prima dată în 2004, fiind reales în 2008, dar atunci nu a dus mandatul la căpăte deoarece a fost numit prim-ministru al României. Edilul a revenit în forță în 2012 și 2016, atunci când a mai câștigat două mandate.

Cel puțin până în prezent, lupta pentru primăria Cluj-Napoca se pare că se va da între Emanuel Ungureanu (USR) și Emil Boc (PNL).