Actualitate

Noi stații de încărcare pentru autobuzele electrice din Cluj-Napoca. Nota: 1,25 mil. €

36 de stații de încărcare noi au fost achiziționate de Primăria municipiului Cluj-Napoca.

Noi stații de încărcare pentru autobuzele electrice din Cluj-Napoca. Nota de plată: 1,25 mil. € Noi stații de încărcare pentru autobuzele electrice din Cluj-Napoca. Nota de plată: 1,25 mil. €

În ședința de Consiliu Local din 17 februarie, municipalitatea va aproba darea în concesiune către Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca SA a bunurilor aflate în domeniul privat al municipiului, ce fac parte din investiția „Înnoirea flotei de transport în comun în municipiul Cluj-Napoca, prin achiziționarea de autobuze electrice” – 30 de stații de încărcare lentă, 6 stații de încărcare rapidă, respectiv branșamente/ circuite de alimentare cu energie electrică.

De asemenea, potrivit proiectului de hotărâre nr. 38/17.02.2020, municipalitatea a încheiat cu SC Neon Lighting SRL trei contracte pentru „Branșamente/ racorduri și alimentare cu energie electrică pentru stațiile de încărcare autobuze electrice – etapa II”, privind cele trei loturi. Astfel, cele trei locații în care au fost montate stațiile de încărcare se află în cartierele Grigorescu, Mărăști și Gheorgheni.


15 stații/ posturi de încărcare lentă au fost amplasate pe Bld. 1 Decembrie 1918 fn, cinci pe strada Aurel Vlaicu, la IRA, respectiv 10 pe strada Al. Vaida Voevod. De asemenea, trei stații/ posturi de încărcare rapidă au fost montate în Grigorescu, una în Mărăști și două în cartierul Gheorgheni.

Potrivit notei de recepție din 20.12.2019, costul unei stații de încărcare rapidă se ridică la 105.588,70 lei (TVA inclus), adică circa 22.150 de euro. Mai departe, costul stației de încărcare rapidă este de 463.597,82 lei bucata (TVA inclus), adică puțin peste 97.000 de euro. În total, municipalitatea a scos din buzunar 5.949.247,92 lei (cu TVA), adică puțin sub 1,25 milioane de euro.


Jumătate din flota CTP este nepoluantă

În prezent, transportul public din Cluj-Napoca are în dotare 41 de autobuze electrice, dintre care 11 au fost achiziționate prin fonduri elvețiene, iar alte 30 prin fonduri europene. Acestea din urmă au intrat în circulaţie anul trecut. Momentan, municipiul Cluj-Napoca are cea mai mare flotă de autobuze electrice din România și se află în primele 10 orașe din Uniunea Europeană cu autobuze electrice raportate la numărul de locuitori, potrivit reprezentanților Primăriei.

„50% din flota de transport public a orașului este nepoluantă, electrică. De departe suntem administrația locală cu cea mai nepoluantă flotă de transport public din România! Acest demers va continua, obiectivul este ca în 2026 întreaga flotă să fie nepoluantă. Este un proiect ambițios, (...) dar îl vom îndeplini, pentru a asigura clujenilor sănătate și confort”, a dat asigurări primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter