monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dezbatere la Cluj pentru oficializarea unei rețele naționale de trasee pentru cicloturism

Centrul de Geografie Regională al Facultății de Geografie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” inițează o dezbatere publică pe marginea subiectului condițiilor asigurate bicicliștilor.

Dezbatere la Cluj pentru oficializarea unei rețele naționale de trasee pentru cicloturism

Tema propusă va fi normalizarea și oficializarea unei rețele naționale de trasee pentru turism pedestru și cicloturism. În momentul de față, România riscă să fie exlusă din rețelele europene EuroVelo și EuroRando.


Invitatul principal al dezbaterii va fi directorul executiv al Clubului de Cicloturism Napoca și președintele Federației Bicicliștilor din România, Radu Mititean. Evenimentul va avea loc în data de 5 februarie, de la ora 17:30, la sediul Centrului de Geografie Regională (str. Clinicilor nr. 5-7, clădirea Institutului de Speologie, ultimul etaj).

Reamintim că, de la începutul acestui an, majoritatea contravențiilor rutiere săvârșite de bicicliști se vor sancționa cu amenzi și mai mari, de 1.338, 1.561 sau 1.784 lei. Conform legii, contravenientul, dacă acceptă că este vinovat, poate plăti în 15 zile de la comunicarea procesului verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta comisă – 669 lei în cazul contravențiilor pentru care s-a menținut încadrarea în clasa a III-a de sancțiuni, respectiv 446 lei pentru celelalte.