Actualitate

Ce spun bicicliștii despre reglementările pentru circulația trotinetelor electrice

Federaţia Bicicliştilor din România, a cărei președinte este clujeanul Radu Mititean, a transmis printr-un comunicat de presă ce părere au despre popunerea de reglementare juridică a circulației trotinetelor electrice.

 

 


Pentru creșterea siguranței rutiere, MAI propune reglementarea juridică a circulației trotinetelor electrice. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță a Guvernului care va modifica și completa Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Prin proiect se propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roți, articulat cu o bară în partea din față folosită ca dispozitiv de direcție, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu un motor electric.


„Trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acestei piste, vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis”, se menționează în proiect.

Conform documentului citat, trotineta electrică oprită sau staționată pe partea carosabilă trebuie așezată lângă și în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staționate și câte două, una lângă alta.


Echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare, conform propunerii.

„Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani”, precizează MAI.


Astfel, definirea trotinetei electrice și limitarea vitezei la 25 km/h este susținută de către bicicliști, dar și ca acestea să fie scutite de înregistrate. De asemenea, sunt de acord să se permită accesul trotinetelor pe pistele de biciclete, însă nu susțin ideea ca acestea să circule exclusiv pe piste.

„Se interzice circulatul pe carosabil unde limita generală este peste 50 km/h - NU susținem ! În lipsă de piste, trotinetele electrice ar trebui să poată circula pe orice drum cu excepția autostrăzilor și drumurilor expres sau DN noaptea sau când nu sunt acostamente. Că nu au alternative!”, transmit bicicliștii.


Vârsta minimă de 14 ani pentru a circula cu trotineta electrică este un alt punct pe care reprezentanții Federației Bicicliștilor din România nu o susțin.

„În condițiile în care regimul trotinetei mecanice e neclar, ar trebui permis de la 12 sau chiar 10 ani. Să decidă părinții  cât unde cu cine și cum. Trebuie lăsat să se reglementeze eventual prin Regulament, diferențiat”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește obligativitatea celor sub 16 ani care folosesc trotineta să poarte cască, reprezentanții bicicliștilor spun că „nu se justifică medical la 25 km/h și descurajează utilizarea. Părinții să decidă dacă și când e cazul de cască sau alte echipamente de protecție”.

În comunicat se arată că ar trebui să fie permisă transportarea pasagerilor pe trotinetele când e vorba de copii mici la viteză de sub 10 km/h.

În comunicat se arată de asemenea că bicicliștii nu sunt de acord cu nivelul amenzilor propuse pentru încălcarea regulamentului.

„Nivelul este uriaș și disproporționat. Rezultatul va fi că nu se vor aplica. În Franța sancțiunile sunt pentru aproape toate faptele trotinetiștilor amenzi de clasa I - 11 EUR, sau clasa II - 35 EUR. În schimb pentru circulat cu trotinetă electrică ce poate prinde peste 25 km /h e faptă penală - închisoare PLUS amendă penală 1500 EUR plus confiscarea trotinetei. Ar trebui pentru faptele ușoare clasa I penru cele mai grave clasa II maxim”, susțin bicicliștii.

 

abonare newsletter