monitorulcj.ro Menu

Actualitate

90 de ani de la deschiderea primului muzeu în aer liber din România

Primul parc etnografic din România împlinește în acest an 90 de ani de la înființare. Cu această ocazie, zeci de clujeni, îmbrăcați în costume tradționale, s-au adunat la Muzeul Etnografic pentru a celebra una dintre cele mai importante zile ale muzeului românesc.

Clujenii sărbătoresc astăzi, 14 noiembrie, 90 de ani de la deschiderea Parcul Etnografic Cluj. Specialiştii şi veteranii etnografiei clujene au povestit istoria Parcului Etnografic și au realizat în această vară, împreună cu vizitatorii un minunat covor aniversar, în cadrul proiectului intitulat „90 de ani ţesuţi în două iţe”.

„Astăzi este o zi specială. Să aniversezi 90 de ani în domeniul conservării birocrației satului românesc nu este puțin lucru. Într-adevăr, în primele zile de manageriat am insistat să țin de mână oameni care reprezintă cu cinste zonele rurale din subordinea autorității noastre. Străbunii noștri s-au gândit să conserve și să aducă satul la oraș. Noi, astăzi, le cinstim munca la 9 decenii de activitate”, spune Adriana Irimieș, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Cu acest prilej, vicepreședintele forului administrativ clujean a înmânat conducerii instituției muzeale o plachetă aniversară în semn de apreciere pentru cei 90 de ani de activitate de promovare și conservare a tradițiilor și culturii românești.

"Trebuie să adresăm mulțumiri, în primul rând, tuturor celor care de-a lungul celor nouă decenii de când s-au pus bazele acestui muzeu în aer liber au contribuit la îmbogățirea patrimoniului muzeal. Este meritul lor că astăzi celebrăm cu mândrie acest lăcaș încărcat de atâta istorie și valoare culturală”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István.

Parcul Etnografic din Cluj a fost înfiinţat în anul 1929 de Romulus Vuia (1887-1963), primul etnograf din România, cu sprijinul reprezentanţilor transilvăneni şi bănăţeni ai primului guvern Iuliu Maniu. Prima casă din muzeul în aer liber, cea din Vidra (Avram Iancu) a fost transferată în noiembrie 1929, în urmă cu exact 90 de ani. Muzeul în aer liber are aproximativ 200 obiective, iar planul tematic al Parcului etnografic a fost elaborat în 1929 de către Romulus Vuia.

Dacă la început muzeul adăpostea câteva gospodării rurale pe o suprafață de 75 hectare, muzeul de astăzi în formă extinsă cuprinde 3 biserici de lemn, 18 gospodării, 2 mori, 2 fierării, o rotărie, 2 complexe meșteșugărești, piua, presa și multe alte instalații tehnice tărănești.