Actualitate

Consiliul Județean Cluj dă unde verde pentru execuția lucrărilor la „Drumul Apusenilor”

Consiliul Județean Cluj anunță că a semnat, luni, contractul privind execuția lucrărilor pentru realizarea „Drumului Apusenilor”.

Investiția va fi realizată în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni, prin modernizarea DJ 108K (limita jud. Bihor – Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495 și DJ 764B (Baraj Drăgan – intersecție DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500”, se arată într-un comunicat de presă remis de forul județean.

Proiectul are drept scop conectarea localităților din județele Cluj şi Bihor la Rețeaua trans-europeană de transport TEN-T. Contractul a fost atribuit, la finalul procedurii legale de licitație, Antreprizei de Reparații și Lucrări (ARL) Cluj SA, valoarea acestuia fiind de 103.093.344,13 lei, fără TVA (peste 21,6 milioane de euro). Este vorba despre firma care a câștigat și contractul de pietonalizare a laturii de vest a Pieței Unirii, după planurile arhitecților de la Planwerk.


Lucrările vor demara în perioada următoare și vor avea un termen de execuție de maxim 24 de luni, calculat de la data începerii efective, promite CJ Cluj. Proiectul vizează reabilitarea și modernizarea drumurilor județene 764B (DN1 – Valea Drăganului – Lunca Vișagului – Baraj de acumulare Drăgan – DJ 108K) de la km. 0+000 la km. 22+164,500 și DJ 108K (limită cu județul Bihor – Baraj de acumulare Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495.

„De mare complexitate și amploare, lucrările vor fi executate în profunzimea drumului, începând de la fundație, și se vor finaliza prin aşternerea de covor asfaltic în două straturi, binder şi strat de uzură. Totodată, în vederea creșterii siguranței rutiere, vor fi realizate 9.052,55 mp de trotuare, șapte stații de autobuz, șapte parcări auto, borduri coborâte, 10.694,50 metri de parapeți de siguranță, 10 limitatoare de viteză și patru benzi rezonatoare, cinci sisteme de avertizare luminoasă și 10 console metalice, plase și bariere elastice de protecție pietre, 6,151 km aliniamente de arbori, amenajare trecere la nivel cu calea ferată, etc.”, se mai arată în comunicatul de presă al Consiliului Județean Cluj.


CITEȘTE ȘI: Tişe dă în gropi. Din bugetul judeţului, se fac două drumuri şi eterna groapă de gunoi!

CITEȘTE ȘI: Firma care a dat tunuri la Răchiţele-Ic Ponor a câștigat licitaţia pentru „Drumul Apusenilor” (două tronsoane)

Ultimele Stiri
abonare newsletter