monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Primăria anunță începerea programului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Începând de luni, 14 octombrie 2019, va fi demarat programul de distribuire a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, iar de marți, 15 octombrie, aceste cereri se vor putea depune la ghișeele Primăriei.

Primăria Cluj-Napoca anunță începerea programului privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei

Ajutorul de încalzire se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca în perioada sezonului rece (noiembrie 2019 – martie 2020), pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoțită de actele necesare, dezvăluie viceprimarul Dan Tarcea.

Astfel, pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi, persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, dacă veniturile cumulate ale persoanei, familiei sau persoanelor care se gospodăresc împreună la aceaşi adresă, se situează sub:

– 1.082 lei pentru persoanele singure, beneficiare de încălzire cu agent termic;

– 786 lei/persoană pentru familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încălzire cu agent termic;

– 750 lei/persoană pentru persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună și folosesc pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi.

La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.

Formularele pot fi ridicate de la:

– centrul de informare pentru cetățeni (str. Moților nr. 1-3);

– Direcția de Asistență Socială și Medicală (str. Venus fn., între nr. 20 – 22);

– sediul TERMOFICARE NAPOCA SA (Bld. 21 Decembrie 1989, nr. 79);

– primăriile de cartier.

CITEȘTE ȘI: Localnicii racordați la rețeaua de termoficare așteaptă cu groază iarna. Ce facturi îi așteaptă pe clujeni?